Antena 3 CNN Campanii Romania la vot Meleşcanu: Îmi asum răspunderea pentru faptul că s-a votat de 3,5 mai mult decât în turul I

Meleşcanu: Îmi asum răspunderea pentru faptul că s-a votat de 3,5 mai mult decât în turul I

1 minut de citit Publicat la 17:19 16 Noi 2014 Modificat la 17:19 16 Noi 2014
melescanu.jpg
Foto: VideoNews
Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat, după ce a votat într-o şcoală din Bucureşti, că s-a votat de 3 ori şi jumătate mai repede decât în turul I. 
 
"De data aceasta, în turul 2, la ora 13:00, la toate secţiile de vot cu probleme din străinătate s-a votat de 3,5 mai repede decât în turul I, ceea ce demonstreaeză că soluţiile propuse au dat rezultate. Vreau să mulţumesc tuturor celor din secţiile de votare, petnru că lucrează de azi dimineaţă fără întrerupere. De dimineaţă au fost extrem de mulţi oameni la vot, încă înainte de deschiderea secţiilor de vot."
 
Întrebat ce se va întâmpla cu românii care nu au apucat să voteze şi poate nu vor apuca deloc să voteze, Meleşcanu a explicat că trebuie schimbată legislaţia şi s-a angajat să o facă imediat după terminarea alegerilor prezidenţiale.
 
"Dacă au venit de 10 ori mai mult, este foarte greu. Sunt oameni în străinătate, la cozi, în toate locurile, deşi s-a votat de 4,5 ori mai mult decât în turul I. Se fac toate eforturile pentru ca toată lumea să voteze. În câteva locuri, la Munchen, la Torina, Roma, Londra, Paris. Creşterile au fost mari. Nu este nimeni vinovat. Îmi asum răspunderea pentru faptul că s-a votat de 3,5 ori mai mult decât în turul I. Mesajul meu este că am promis şi primul lucru pe care îl voi face va fi să modific prevederile legale, care nu mai fac faţă coordonatelor de acum."
 
Meleşcanu a adăugat că BEC a respins o propunere trimisă de MAE pentru prelungirea programului de vot în diaspora. 
 
"Cei care vor fi în secţie vor putea să voteze. Am vorbit cu cine trebuie, am trimis propunerea la BEC, care a respins această propunere. Am făcut să voteze mult mai mulţi români decât în turul I. Ştiţi foarte bine discuţia cu numărul de secţii. Eu am considerat că este indecent ca eu, din România, să vin să iau locul unui român care putea să îşi exercite dreptul acolo. Îmi pare foarte rău pentru ei, sper să poată să voteze toată lumea."
 

×
x close