Eduard Hellvig a votat la Secţia de votare 129 din incinta Colegiului Naţional "Iosif Vulcan" din Oradea, spunând că a mers acolo pentru a vota întrucât nu a renunţat la buletinul de Oradea, iar ulterior se va întoarce la Bucureşti.
"Am votat pentru o continuitate la nivelul administraţiei locale la nivelul reşedinţei de judeţ, un nou început pentru Consiliul Judeţean şi am votat, în primul rând, în speranţa că vom aduce politica românească la o normalitate", a spus Hellvig.
La rândul său, preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang, fost ministru al Educaţiei, care candidează pe poziţia a doua pe listele USL pentru Consiliul Judeţean Bihor, a votat la Secţia de votare nr. 131 din Oradea, el fiind însoţit de soţia sa, Erica Mang.
După ce a ieşit din secţia de votare, Ioan Mang, a spus că aşteaptă o victorie a USL în toată ţara.
"Am venit cu gândul de victorie a USL. Trebuie să fie o victorie clară a USL astăzi atât în Bihor, cât şi în toată ţara", a spus Mang.
Ioan Mang a afirmat că pe parcursul zilei va urmări desfăşurarea alegerilor în mai multe localităţi din judeţ.
"Astăzi (duminică - n.r.) mă voi deplasa în mai multe localităţi din Bihor. Eu voi parcurge partea de la Crişul Repede în jos spre Arad, iar domnul Cornel Popa (candidat pentru şefia Consiliului Judeţean Bihor din partea USL - n.r.) cealaltă parte. Aşa ne-am înţeles ieri (sâmbătă - n.r.), să parcurgem fiecare câte jumătate de judeţ astăzi", a spus Ioan Mang.
În judeţul Bihor, sunt aşteptate la urne 507.300 de persoane înscrise pe listele electorale permanente, plus 1.718 înscrise pe listele electorale complementare. În judeţ sunt 647 de secţii de votare organizate în cele 101 unităţi administrativ-teritoriale.