Antena 3 CNN Campanii Romania la vot Gheorghe Flutur a votat la Gura Humorului. "Este o zi importantă pentru români"

Gheorghe Flutur a votat la Gura Humorului. "Este o zi importantă pentru români"

<1 minut de citit Publicat la 08:51 10 Iun 2012 Modificat la 08:51 10 Iun 2012
Gheorghe Flutur a votat la Gura Humorului. &quot;Este o zi importantă pentru români&quot;
Foto: Agerpres
Preşedintele PDL Suceava, Gheorghe Flutur, preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ), a votat, duminică dimineaţă, la ora 8.00, la secţia de votare din oraşul Gura Humorului.

Flutur, candidat pentru un nou mandat la şefia CJ Suceava, a venit, duminică dimineaţă, la secţia de votare unde este arondat, însoţit de lideri ai PDL Suceava, senatorul Orest Onofrei, deputaţii Ioan Bălan, Sanda Maria Ardeleanu şi Dan Gabriel Gospodaru şi de primarul Sucevei, Ion Lungu, informează Mediafax.

După ce a votat, liderul PDL Suceava a spus că astăzi este "o zi importantă pentru români, suceveni şi humoreni".
   
"Eu îmi pun la dispoziţie buna mea credinţă, experienţa, toată energia, pentru a continua dezvoltarea judeţului alături de echipa mea. Am votat pentru bunăstarea, siguranţa, confortul populaţiei judeţului Suceava, pentru o legătură strânsă cu celelalte judeţe şi regiuni, votez pentru o echipă unită, coerentă, care a dat dovadă până acum că este eficientă şi sunt convins că va proba acest lucru şi în viitorul mandat", a spus Gheorghe Flutur.
    

×
x close