Antena 3 CNN Campanii Romania la vot Cum s-a împărţit harta după turul II al prezidenţialelor

Cum s-a împărţit harta după turul II al prezidenţialelor

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 15:14 17 Noi 2014 Modificat la 15:14 17 Noi 2014
harta2.jpg
Victor Ponta a pierdut în zone considerate fiefuri puternice ale PSD. În judeţul Constanţa, spre exemplu, Ponta a fost devansat cu 14 procente de Iohannis.

De asemenea, el a pierdut în Prahova, un judeţ considerat foarte puternic.

Surpriză a fost şi la Iaşi, unde Ponta a fost învins, chiar dacă la o diferenţă foarte mică.

Preşedintele PSD a câştigat Vrancea, dar a pierdut la scor Focşaniul.

VEZI AICI CUM ESTE COLORATĂ HARTA DIN PUNCT DE VEDERE POLITIC, DUPĂ TURUL II AL PREZIDENŢIALELOR

De partea cealaltă, Iohannis a câştigat la scor Capitala.

În toate cele 6 sectoare liderul liberal a obţinut peste 52% din sufragii. Diferenţa cea mai mare, de aproape 22%, a fost în sectorul 1.

De remarcat că la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, unele judeţe "roşii" s-au colorat acum în "albastru", după victoria repuratată de Klaus Iohannis. Este vorba de Bucureşti, Ilfov, Iaşi, Suceava, Tulcea şi nu numai.

De asemenea, Harghita şi Covasna - care în primul tur de scrutin au votat preponderent cu UDMR - acum au fost câştigate de Iohannis.

În ţară, Iohannis a înregistrat cel mai mare scor în Sibiu şi Harghita, aproape 80%.

În cazul românilor care votat în străinătate, 90% dintre ei au pus ştampila pe Klaus Iohannis.

Judeţul Ilfov este fruntaş în topul prezenţei la vot la nivel naţional, cu o participare de peste 80%, potrivit datelor finale furnizate de Biroul Electoral Central (BEC).

La capătul opus pare să se situeze Neamţ, unde s-au prezentat la urne peste 55% dintre alegători.


×
x close