Potrivit unui comunicat remis marţi, candidatul a inaugurat sâmbătă, în comuna Tarcea, un teren de fotbal sintetic, ocazie cu care a fost organizată Cupa de fotbal între echipele din Adoni şi Galoşpetreu. Panglica inaugurală prin care terenul a fost dat în folosinţa comunităţii locale a fost tăiată de Pasztor Sandor şi de primarul comunei, Bordas Karoly.
La Sălard, unde în acest week-end a avut loc cea de-a V-a ediţie a campionatului judeţean “Cupa Tulipan”, Pasztor Sandor a înmânat cupe şi diplome echipelor clasate pe primele trei locuri, dar şi pentru cei mai buni fotbalişti, jucători de teren şi portari.
Tradiţionala sărbătoare de Armindeni a avut loc, şi în acest an, la Pădurea Neagră, spre bucuria localnicilor care s-au prezentat în număr mare la eveniment şi au fost întâmpinaţi de Letai Zoltan, viceprimarul din Aleşd, Kajanto Pal, preşedintele organizaţiei locale a UDMR şi Pasztor Sandor.
Candidatul UDMR la şefia CJ Bihor a fost prezent duminică la Balc, unde a avut loc prima ediţie a concursului de pescuit “Cârligul de aur”. Candidatul la primăria localităţii, Bodizs Levente, a anunţat câştigătorii concursului, după care Pasztor le-a oferit diplome tuturor participanţilor, respectiv cupe primilor trei clasaţi şi pescarului care a prins cea mai mare cantitate de peşte.
În aceeaşi zi, la Lugaşu de Sus, după o slujbă religioasă festivă, candidatul Pasztor a participat la inaugurarea noului teren de fotbal din localitate, a cărui panglică a fost tăiată împreună cu primarul Sorban Levente.