Vasila Blaga a votat în jurul orei 12.15, în secţia de votare de la Liceul Sfântul Nicolae din oraşul Deta, în colegiul electoral în care candidează.
"Am votat pentru o Românie dreaptă, pentru o Românie a UE, pentru un parcurs", a declarat Blaga, potrivit Mediafax. El s-a prezentat la urne alături de preşedintele PDL Timiş, Constantin Ostaficiuc.
Şeful democrat-liberalilor nu a putut vota, duminică dimineaţa, în secţia de care aparţine, respectiv cea din Sânnicolau Mare (Timiş), întrucât drumul către aceasta este blocat de zăpadă, astfel că a fost nevoit să se întoarcă din drum şi să îşi exprime opţiunea electorală la Deta.
Drumul care leagă Timişoara de Cenad şi care traversează Sânnicolau Mare era blocat din cauza zăpezii şi a viscolului.
HARTA ELECTORALĂ - Aici afli primul rezultatele la Alegerile Parlamentare de duminică
Rezultate alegeri parlamentare 2012, la Antena 3
Rezultatele preliminare exit-poll la alegerile parlamentare le vei afla pe Antena3.ro.
În ziua alegerilor, site-ul Antena3.ro va publica rezultatele preliminare oferite de CCSB şi le va posta pe HARTA ELECTORALĂ.
Seara, Mihai Gâdea şi Răzvan Dumitrescu îţi vor spune cine a câştigat alegerile parlamentare din 2012. Momentul adevărului va fi la ora 21.00, când Antena 3 îţi va oferi rezultatele exit-poll-ului CCSB, iar oamenii vor afla cine a câştigat alegerile parlamentare.
Totul despre alegerile parlamentare 2012
La alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012 nu există liste speciale, alegătorii pot vota doar în colegiul în care îşi au domiciliul şi numai cu cartea de identitate. Vezi regulile de desfăşurare la alegerile parlamentare din 2012.
Citeşte şi: Vezi lista colegiilor uninominale şi ce străzi/localităţi revin fiecăruia.
Vezi harta interactivă a secţiilor de votare din străinătate.
Toate informaţiile despre ziua alegerilor parlamentare 2012 le puteţi găsi şi pe www.antena3.ro, pe contul de Twitter, @antena3, şi pe pagina de Facebook www.facebook.com/RomaniaLaVot.