Antena 3 CNN Campanii Romania la vot Aproape 90% dintre românii din străinătate l-au votat pe Iohannis. Vezi situaţia pe ţări

Aproape 90% dintre românii din străinătate l-au votat pe Iohannis. Vezi situaţia pe ţări

M.Z.
2 minute de citit Publicat la 14:06 20 Noi 2014 Modificat la 14:06 20 Noi 2014
vot2.jpg
Foto: Agerpres
Candidatul ACL la alegerile prezidenţiale, Klaus Iohannis, a obţinut aproape 90% din voturi în străinătate la al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, informează Biroul Electoral Central (BEC).
 
Iohannis a obţinut 89,73% din voturi în străinătate, unde pe 16 noiembrie au votat 377.651 de români, el câştigând astfel alegerile în toate secţiile de votare din diaspora, cu excepţia celei din Palestina.
 
VEZI AICI CÂŢI ROMÂNI DIN DIASPORA AU VOTAT PENTRU PONTA ŞI IOHANNIS

Klaus Iohannis a câştigat alegerile în toate cele 294 de votare din diaspora, mai puţin în Palestina, unde au votat 19 români, iar 10 dintre aceştia au optat pentru Victor Ponta. 
 
De asemenea, peste 90% dintre alegători au votat cu Klaus Iohannis în multe state, printre care Spania, Marea Britanie, Franţa, Germania, Elveţia, Norvegia, Olanda, Danemarca.
 
În ceea ce priveşte numărul românilor din diaspora care au ieşit la urne, cei mai mulţi au votat în Italia, unde la cel de-al doilea tur de scrutin s-au prezentat la urne 96.600 de români. Dintre aceştia, 88,59% au votat cu Klaus Iohannis, iar 11,40% cu Victor Ponta. 

La al doilea tur de scrutin, în diaspora au votat 377.651 de români, iar dintre aceştia 338.873 (89,73%) au votat pentru Klaus Iohannis şi 38.778 (10,26%) au votat pentru Victor Ponta, arată rezultatele finale publicate joi de BEC.

VEZI AICI HARTA CU SITUAŢIA DIN ŢARĂ
 
În străinătate au fost organizate 294 de secţii de votare, în: Afganistan, Africa de Sud, Albania, Algeria,  Arabia Saudita, Argentina, Armenia, Australia, Austria, Azerbaidjan, Angola, Belgia, Bosnia Herţegovina, Brazilia, Belarus, Bulgaria, Canada, Chile, Cipru, Columbia, Croaţia, Cuba, Coreea de Nord, Coreea de Sud, Danemarca, Egipt, Elveţia, Emiratele Arabe Unite, Etiopia, Federaţia Rusă, Filipine, Finlanda, Franţa, Georgia, Grecia, India, Iordania, Irak, Irlanda, Israel, Italia, Japonia, Kazahstan, Kenya, Kuweit, Letonia, Liban, Lituania, Luxemburg, Macedonia, Malaezia, Malta, Marea Britanie, Maroc, Mexic, Muntenegru, Nigeria, Norvegia, Noua Zeelanda, Olanda, Pakistan, Palestina, Peru, Polonia, Portugalia, Qatar, Republica Arabă Siriană, Republica Cehă, Republica Chineză, Germania, Indonezia, Iran, Republica Moldova, San Marino, Turcia, Senegal, Serbia, Singapore, Slovacia, Slovenia, Spania, Sri Lanka, SUA, Sudan, Suedia, Thailanda, Tunisia, Turkmenistan, Ucraina, Ungaria, Uruguay, Uzbekistan, Venezuela, Vietnam şi Zimbabwe.
 
La ambele tururi ale alegerilor prezidenţiale, în mai multe capitale europene cozile de la secţiile de votare au fost uriaşe, iar mii de oameni nu au mai putut vota. 
 
 
 
 

×
x close