Toate cadrele sunt filmate cu o dronă, ceea care conferă o perspectivă deosebită monumentelor sau locurilor. Vor fi astfel prezentate zeci de obiective turistice de sus, prin imagini care te lasă fără cuvinte.
Mândria Transilvaniei - Fortăreaţa ALBA CAROLINA!
Cetatea ramâne cartea de vizita a oraşului. Fortificaţia din Alba Iulia îşi începe povestea în urma cu mai bine de 2.000 de ani şi este o mărturie vie a trei epoci diferite: Castrul Roman Apulum (106 d.Ch.), Cetatea Medievală Balgrad (sec. XVI-XVII) şi Cetatea Alba Carolina, fortificaţie de tip Vauban (sec. XVIII)
Procesul de restaurare al Cetăţii a început la Alba Iulia în urma cu 17 ani. Abia în urma cu doi ani, majoritatea monumentelor au fost reabilitate, iar Alba Carolina a început să respire aerul vechii istorii.
Săptămânal, la Antena 3 veţi putea vedea cel puţin 3 obiective turistice din ţara noastră filmate de la înălţime. Totul e posibil după investiţii de mii de euro în drone, accesorii şi alte echipamente.
Antena 3 şi ghidvideoturistic.ro promovează o Românie spectaculoasă, pe care cârcotaşii din străinatate nu o vor putea contesta. Cele mai frumoase locuri din ţara noastră vor putea fi văzute de la înălţime, filmate cu ajutorul dronelor.