Povestea Avicola Crevedia a început în urmă cu mai bine de 50 de ani, în 1959, fiind prima societate de tip avicola din România. După 1989 a venit momentul privatizării, iar în anul 2006, când se afla la un pas de faliment, a fost preluată de către Agroli Group, care a şi început un amplu proces de investiţii.
Tot în 2006, grupul Agroli a preluat şi Avicola Tărtăşeşti, societate cu experienţă în creşterea şi reproducerea păsărilor inca din 1969. De aici începe, de fapt,procesul de producţie. Proprietarii grupul Agroli spun că cel mai bun lucru pe care l-au făcut la preluarea celor 2 Avicola a fost că au păstrat personalul existent.
De la preluarea de către Agroli, producţia a crescut de la 2,5 milioane de pui, la peste 11 milioane în 2012, în timp ce producţia de carne a crescut de la 5.700 de tone, la 35.000 de tone.
Un model de antreprenoriat demn de urmat, un busines solid care a crescut cu răbdare în timp. Cei doi antreprenori care au repus pe picioare Avicola Crevedia, Rami Ghaziri (CEO) şi Emile Kharrat (CFO) au vorbit despre succesul lor în ediţia specială "România în mişcare".
"Am început în 2005, în prima parte din 2006 am preluat Avicola Crevedia şi la sfârşitul lui 2006 am prepluat Avicola Tărtăşeşti. Am început un plan de investiţii agresiv şi intensiv şi am investit şi în resursa umană dar şi în modernizarea şi forţă logistică. Am implementat un sistem de management nou şi am reuşit să devenim competitivi", a explicat Rami Ghaziri.
Emile Kharrat a arătat că succesul lor se datorează angajaţilor: "Datorită lor am ajuns unde suntem la ora actuală. Investiţia în capital uman este mult mai valoroasă decât resursa financiară. Fără oameni buni nu facem nimic. Acest capital uman ne-a ajutat prea mult. Au fost investiţi peste 75 de milioane de euro din care 90% erau din surse proprii", a explicat oficialul.