Au mai rămas doar două zile până când Antena 3 şi fabricadesteaguri.eu oferă cadou românilor cel mai mare steag din lume. Până atunci, încercăm să păşim pe urmele istoriei şi să punem tricolorul la loc de cinste. Alessandra Stoicescu a fost la cetatea de la Bran.
Castelul Bran are o poveste aparte şi este învăluit în mister. Mulţi îl cunosc ca fiind castelul lui Dracula, dar, de fapt, a fost castelul de suflet al Reginei Maria. O regină care a fost supranumită de popor „mama răniţilor" şi „regina-soldat". În 1920, Regina Maria primeşte în dar castelul, în semn de preţurie pentru contribuţia pe care a avut-o în înfăptuirea Marii Uniri de la 1918.
În 27 mai 2013 Antena 3 şi fabricadesteaguri.eu oferă românilor un cadou: cel mai mare steag naţional din lume. Uriaşul drapel are o lungime de 330 de metri, o lăţime de 220 de metri şi cântăreşte 5 tone.
Steagul va fi desfăşurat pe Aerodromul Clinceni şi va fi omologat înGUINNESS WORLD RECORDS™.
Evenimentul va fi realizat în parteneriat cu Rompetrol, Novensys, FabricadeSteaguri.eu, Aeroclubul României, Ministerul Apărării Naţionale, Dinner in the sky şi Caroli.
Cu origini româneşti, Rompetrol are o tradiţie de peste 40 de ani în industria petrolului, diversificându-şi activităţile şi operatiunile în rafinare şi petrochimie, retail, trading şi servicii industriale. Aceasta sustine astfel imaginea si prezenta Romaniei in 13 tari, raspandite peste 3 mari - Marea Neagra, Marea Caspica si Mediterana, dar si trei continente - Europa, Africa si Asia.
In prezent, Grupul Rompetrol este detinut integral de KazMunayGas – compania nationala de petrol si gaze din Kazakhstan.
Caroli, brandul românesc autentic al liderului pe piața de mezeluri din România, se alătură initiativei Antena 3 de a înscrie drapelul României în recordurile lumii omologate de GUINNESS WORLD RECORDS™.