Antena 3 CNN Be EU Victor Negrescu: "În martie, România devine parte în procesul decizional al Spațiului Schengen"

Victor Negrescu: "În martie, România devine parte în procesul decizional al Spațiului Schengen"

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 11:30 16 Ian 2024 Modificat la 11:30 16 Ian 2024
victor negrescu
Victor Negrescu: "În martie, România devine parte în procesul decizional al Spațiului Schengen" Sursa foto: Antena 3 CNN

Chestorul Parlamentului European, Victor Negrescu, a subliniat în plenul legislativului european faptul că principala victorie a României începând cu luna martie este intrarea în procesul decizional al spațiului Schengen.

"Fiind parte din procesul decizional al zonei de liberă circulație, România intră astfel într-un proces ireversibil de aderare la spațiul Schengen. Solicit partenerilor europeni continuarea eforturilor comune pentru ca aderarea totală a României la spațiul Schengen să fie realizată, conform celor agreate, în cel mai scurt timp", a declarat europarlamentarul Victor Negrescu.

El a evidențiat avantajele avute în acest stadiu al aderării la zona de liberă circulație, arătând că țara noastră nu este singurul stat care parcurge un astfel de proces în două etape.

"După 13 ani de așteptare, aderarea efectivă la spațiul Schengen a României va începe în luna martie a acestui an. Procesul va demara mai întâi cu căile aeriene și maritime, precum și cu mecanismele consulare. Practic, începând cu luna martie, vom putea călători cu avionul fără ca documentele de identitate să fie controlate, mărfurile vor putea circula pe căile maritime fără filtre suplimentare, și România urmează să emită vize Schengen. Italia, Austria și Grecia au intrat și ele tot în două etape", a explicat chestorul Parlamentului European, Victor Negrescu.

Material susţinut de PSD

×
x close