Antena 3 CNN Be EU Victor Negrescu: "România trebuie să fie mai curajoasă în a cere dreptul de a adera la Spațiul Schengen"

Victor Negrescu: "România trebuie să fie mai curajoasă în a cere dreptul de a adera la Spațiul Schengen"

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 11:45 22 Mar 2022 Modificat la 13:40 22 Mar 2022
victor negrescu
Victor Negrescu: "România trebuie să fie mai curajoasă în a cere dreptul de a adera la Spațiul Schengen" Sursa foto: SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO

"Cred că România trebuie să fie mai curajoasă în a solicita dreptul de a adera la Spațiul Schengen. 

Le-am spus foarte clar partenerilor noștri din Țările de Jos că acest obiectiv nu mai poate fi întârziat, că este nevoie să realizeze că lumea s-a schimbat după izbucnirea războiului din Ucraina și că viitorul comun în Uniunea Europeană înseamnă inclusiv respectarea acestui drept al cetățenilor români. 

Am apreciat dialogul constructiv și direct purtat pe acest subiect, dar și cele avute despre soarta refugiaților din Ucraina sau cele pe teme referitoare la educație și viitorul Europei, iar conferința pe care am susținut-o la biroul instituțiilor europene din Haga, cu zeci de reprezentanți din societatea civilă și mediul diplomatic, mi-a reconfirmat încrederea că România poate utiliza actualul context pentru a-și crește influența în Europa și pentru a oferi românilor șansa de a fructifica pe deplin apartenența țării noastre la Uniunea Europeană", a declarat Victor Negrescu.

Printre întâlnirile avute la Haga de reprezentantul României în Parlamentul European se numără cele cu Marjan Hammersma, secretar general al Ministerului Educației Culturii și Științei, Kathalijne Buitenweg, consilier de stat și fost europarlamentar, Kati Piri, membru al Camerei Reprezentanților din Parlamentul Regatul Ţărilor de Jos și fost europarlamentar, respectiv cu Wepke Kingma, ambasadorul olandez la Conferința privind Viitorul Europei.
 

×
x close