Eurodeputatul Victor Negrescu a susținut astăzi o intervenție în plenul Parlamentului European, în cadrul dezbaterii cu privire la concluziile reuniunii Consiliului European din 24-25 iunie 2021, la care au participat președintele Comisiei Europene și președintele Consiliului European.
Victor Negrescu a atras atenția asupra faptului că anumite state europene, din cauza unor guverne mai puțin performante, printre care și cel din România, riscă să rămână în urmă în ceea ce înseamnă finalizarea planurilor de redresare și realizarea campaniei de vaccinare dacă instituțiile europene nu se implică mai mult.
”Planurile de redresare trebuie să ne permită să facem lucrurile diferit, însă în unele cazuri se promovează măsuri de austeritate. Aprobarea mai multor planuri este o veste bună, dar acest lucru nu este suficient.
România, printre statele europene care au prezentat planuri slabe de redresare
Anumite guverne, așa cum este cazul în România, au prezentat planuri slabe de redresare care nu furnizează răspunsuri adecvate pentru nevoile cetățenilor. Trebuie să ne asigurăm că nimeni nu rămâne în urmă.
Trebuie să lucrăm împreună pentru a ajuta fiecare stat membru să dezvolte planuri puternice de redresare și să ne asigurăm că obiectivele noastre comune se reflectă în măsurile adoptate de guvernele europene”, a declarat eurodeputatul Victor Negrescu.
Acesta a atras atenția liderilor europeni că trebuie să întreprindă măsuri de prevenție pentru a bloca un al patrulea val și să se preocupe de aspectele sociale precum și de statele care au rămas în urmă în realizarea campaniei de vaccinare.
”Deși Consiliul European din iunie a reprezentat o oportunitate de a face o evaluare a situației actuale, liderii europeni ar trebui să facă mai multe pentru a răspunde provocărilor existente în prezent. Într-adevăr, acum suntem într-un moment mai bun când vine vorba de pandemie, însă pericolul nu a dispărut.
”Trebuie să aplicăm măsurile preventive necesare pentru a evita un al patrulea val”
Trebuie să punem în aplicare măsurile preventive necesare pentru a evita un al patrulea val. Unele state (ref. România) sunt incapabile să pună în aplicare obiectivele campaniei de vaccinare și ignoră complet nevoile unei recuperări care să ia în considerare aspectele sociale”, a menționat europarlamentarul Victor Negrescu.
După ce Comisia Europeană a trimis un nou set de critici față de planul prezentat de guvernul României, eurodeputatul român a propus o resetare a PNRR și elaborarea în consens a modificărilor în așa fel încât planul să poată fi implementat până la finalul lunii august 2026.
Acesta consideră că reformele anti-sociale propuse trebuie modificate, iar proiectele trebuie să se bazeze pe obiective ce pot fi realizate în intervalul dat mai ales că din cauza actualului guvern țara noastră va începe mai târziu decât alte state implementarea planului.