Antena 3 CNN Be EU Vasile Dîncu, despre raportul Franței privind manipularea votului: „Singura corelație serioasă a fost între Călin Georgescu și TikTok”

Vasile Dîncu, despre raportul Franței privind manipularea votului: „Singura corelație serioasă a fost între Călin Georgescu și TikTok”

A.O.
3 minute de citit Publicat la 20:18 17 Feb 2025 Modificat la 20:18 17 Feb 2025
Vasile Dîncu, despre raportul Franței privind manipularea votului: „Singura corelație serioasă a fost între Călin Georgescu și TikTok”
CCR a decis reluarea întregului proces electoral, ceea ce se va întâmpla în această primăvară. Scrutinul va avea loc pe 4 mai. Dacă va exista și un al doilea tur, acesta va avea loc pe 18 mai.Sursa foto: Hepta

Prima întâlnire a comisiei care dezbate raportul francez despre manipularea alegerilor din România s-a încheiat, luni seara, a anunțat vicepreședintele comisiei, europarlamentarul Vasile Dîncu. El a explicat că serviciile secrete din Franța nu au reușit să identifice decât parțial toate modurile prin care au fost manipulate alegerile pe rețelele sociale. De asemenea, Vasile Dîncu a mai spus că singura corelație într-un om politic specific și o rețea socială a fost între Călin Georgescu și TikTok, unde acesta a fost promovat masiv. 

„A fost numai prima întâlnire a comisiei noastre, un schimb de păreri mai degrabă a comisiei noastre. Vom avea mai multe ședințe de-a lungul acestui an până ne vom construi primul raport. Ei au constatat câteva din procedeele folosite, nu au observat o grămadă de alte procedee. 

Au fost și alte lucruri care nu țin numai de platformele centralizate, pentru că DSA-ul (Digital Service Act n.red), despre care s-a vorbit azi, reglementarea care există și care nu este implementată din păcate în România nu cuprinde decât marile platforme, nu le cuprinde și pe cele descentralizate. 

Iar ceea ce s-a observat în ultima vreme este migrarea spre zone descentralizate, spre micile platforme, care difuzează la fel de mare influență sau chiar mai mare pentru că nu sunt supravegheate. Mai sunt și deep fake-urile, produse cu inteligență artificială”, a spus Vasile Dîncu. 

Europarlamentarul a explicat că România a devenit studiu de caz și pentru că în țara noastră jumătate din populație e pe TikTok. 

„Azi, ce am văzut a fost că există o reală îngrijoare, cineva a întrebat de ce am început cu România, de ce nu am vorbit despre Brexit? despre Franța în 2017, când se spune că s-a întâmplat la fel. N-a primit un răspuns, acum s-au acumulat mult mai multe instituții. Am văzut un serviciu de reacție rapidă care a vorbit aici, am avut și experiența germană. E adevărat, România e în avangarda acestui tip de manipulare, în sensul de a suporta, noi trecem foarte repede la practicile noi, jumătate din populație e pe Tik Tok ceea ce e incredibil”, a adăugat Vasile Dîncu. 

Vicepreședintele comisiei a mai spus că raportul francez a arătat că există o corelație serioasă între TikTok și Călin Georgescu. 

„Singura corelație serioasă între rezultatul alegerilor și o platformă e cea între TikTok și Călin Georgescu. Micro influencerii nu au fost folosiți (în trecut n.red), au fost folosite alte sisteme de manipulare pe rețele. Asta e o metodă care a reușit să păcălească și algoritmul Tikok”, a mai spus Vasile Dîncu. 

El a explicat că discuțiile au fost polarizate politic , dar scopul comisiei este de a duce la o formă de identificare a manipulării pe rețelele sociale mai eficientă. De asemenea, comisia își dorește ca la final raportul său să ducă la o formă de co-reglementare a platformei TikTok, pentru a nu interzice rețeaua socială. 

Alegerile prezidențiale vor fi reluate la primăvară 

Elena Lasconi a intrat în turul doi la alegerile prezidențiale din decembrie 2024, cu un scor de 19,8%, peste 1.700.000 de voturi. Pe primul loc s-a clasat candidatul autointitulat independent Călin Georgescu cu un scor de 22,94%, peste 2.100.000 de voturi. 

Scrutinul a fost anulat însă de Curtea Constituțională chiar în timp ce turul doi începuse în Diaspora. Într-o decizie fără precedent, judecătorii instanței supreme au decis că întreg procesul electoral a fost viciat, cu tot cu campania electorală, motiv pentru care alegerile au fost anulate în totalitate.

Decizia Curții Constituționale a avut la bază documentele desecretizate de fostul președinte Klaus Iohannis din ședința CSAT. Documentele au arătat rețeaua uriașă de conturi de TikTok care a fost activată cu 2 săptămâni înainte de alegeri, precum și finanțatorii și susținătorii lui Georgescu. De asemenea, din documente am aflat și despre implicarea Federației Ruse, precum și despre atacuri cibernetice ale unor „actori statali”.

Astfel, CCR a decis reluarea întregului proces electoral, ceea ce se va întâmpla în această primăvară. Scrutinul va avea loc pe 4 mai. Dacă va exista și un al doilea tur, acesta va avea loc pe 18 mai.

 

×
x close