"China a recurs tot mai mult la coerciţie comercială, la boicotul produselor europene şi la controale la export pentru materiile prime critice. Este suficient să ne gândim la recenta pregătire a unor posibile restricţii pentru exporturile de galiu şi germaniu, care sunt esenţiale pentru fabricarea de bunuri precum semiconductorii sau panourile solare", a declarat Von der Leyen.
Șefa Comisiei Europene a explicat care ar fi soluțiile.
"Deşi nu dorim să rupem legăturile cu China, trebuie să eliminăm riscurile în relaţia noastră şi ne construim strategia de reducere a riscurilor pe trei piloni: apărarea intereselor noastre economice legitime, dialogul pentru abordarea diferenţelor noastre şi diversificarea partenerilor noştri", pentru a reduce dependenţa excesivă a UE faţă de China în aprovizionarea cu unele produse şi materii prime, spune Von der Leyen, potrivit Agerpres, care citează agenția EFE.
Totodată, aceasta a dezaprobat subvenţiile pe care China le oferă pentru fabricarea vehiculelor electrice, întrucât asta ar duce la o scădere a competitivității producătorilor din Europa.
China "are o agendă prin care doreşte să schimbe regulile în favoarea intereselor naţionale", ceea ce "este contrar intereselor noastre şi valorilor noastre" europene, şi-a continuat criticile la adresa Beijingului preşedinta Comisiei Europene.