Antena 3 CNN Be EU Sunt produsele comercializate în Vest de o altă calitate decât cele din România? Ce spun autoritățile

Sunt produsele comercializate în Vest de o altă calitate decât cele din România? Ce spun autoritățile

<1 minut de citit Publicat la 12:48 24 Iun 2017 Modificat la 12:48 24 Iun 2017
o_1bjcnlbued7l1crm1r7r1upncqs8.jpg
Foto: Pixabay

Nu există urmă de îndoială că între produsele vândute în vestul Uniunii Europene și cele vândute în alte zone există diferențe notabile.

Acest dublu standard a stârnit revoltă în mai multe state membre, cum ar fi Cehia și Slovacia. O serie de studii au demonstrat că un anumit produs sub un brand de norietate are o calitate diferită de la o țară la alta.

Potrivit lui Bogdan Pandelică, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, au fost făcute teste care au dovedit că, cel puțin la nivel de etichetă, nu există neconcordanțe. Totuși, în România abia acum se face un test comparativ cu produse din Belgia, Olanda și Germania. 

”Abia după aceste teste putem vorbi despre un studiu comparativ. Avem mai multe produse, carne, pește, ciocolată, discutăm în această etapă doar de produse alimentare” a precizat președintele ANPC.

”Procedurile sunt complicate și trebuie o minte limpede pentru a concluzina că acest fenomen există. Eu cred că această isterie face mult rău marilor producători, să lăsăm senzația fără argumente și să lansăm aceste acuze” spune Mihai Țurcanu, europarlamentar.

Această emisiune este realizată cu sprijinul unui grant acordat de Parlamentul European.

×
x close