Doi din trei români (66%) sunt optimiști în legătură cu viitorul Uniunii Europene, cu mult peste media europeana (57%). Valorile care reprezintă cel mai bine Uniunea Europeana sunt drepturile omului (34% România, 33% UE), democrația (32% România, 33% UE) și pacea (32% România, 40% UE).
La polul opus, românii par să nu aibă aceeași încredere în instituțiile naționale, în contextul în care doar 21% dintre români au încredere în guvern. Acestea sunt câteva din concluziile raportului național pentru România, parte a studiului Eurobarometru standard 88, arata Eurobarometrul standard al Comisiei Europene.
Românii cred, în proporție de 64%, că au beneficiat de pe urma apartenenţei la UE. În aprilie, procentul era 71%, potrivit ultimului Eurobarometru comandat de Parlamentul European.
În legătură cu temele pe care le doresc discutate în campania electorală, românii au identificat următoarele priorităţi: economie, combaterea şomajului în rândul tinerilor, promovarea drepturilor omului şi a democraţiei, protecţia consumatorului şi siguranţa alimentară şi protecţia socială.