Antena 3 CNN Be EU Sesiune plenară a Parlamentului European la Bruxelles. Războiul din Ucraina, în centrul dezbaterilor

Sesiune plenară a Parlamentului European la Bruxelles. Războiul din Ucraina, în centrul dezbaterilor

Sabina Iosub
1 minut de citit Publicat la 17:16 24 Mar 2022 Modificat la 17:16 24 Mar 2022
New Project (82)
Sursa foto: Antena 3

Prim-ministrul canadian, Justin Trudeau, s-a adresat miercuri eurodeputaților pe această temă, în prealabil a avut și o întâlnire bilaterală cu Roberta Metsola, președintele Parlamentului European.

Securitatea alimentară în contextul invaziei Ucrainei de către Rusia a fost totodată abordată de europarlamentari. Parlamentul a solicitat Uniunii să ia măsuri pentru a susține producția Ucrainei și a atenua efectele grave ale războiului asupra piețelor agricole și asupra aprovizionării cu alimente. Proiectul de rezoluție care urmează să fie supus la vot joi solicită acordarea de ajutor alimentar umanitar poporului ucrainean, precum și crearea unor coridoare alimentare spre și dinspre Ucraina.

Liderii Uniunii au decis cu privire la măsuri suplimentare ca răspuns la invazia Ucrainei de către Rusia și la consecințele acesteia asupra securității și suveranității Europei, subliniate în Declarația de la Versailles, adoptată la 11 martie. Războiul în curs din Ucraina va ocupa un loc important în cadrul Consiliului European de primăvară, care va avea loc joi și vineri. Președintele SUA, Joe Biden, care va călători săptămâna aceasta în Europa, va participa, de asemenea, la reuniune.

Parlamentul European va cere o protecție mai fermă a fondurilor Uniunii împotriva oligarhilor. În proiectul de text, dezbătut miercuri și supus la vot joi, eurodeputații avertizează cu privire la "amploarea fără precedent" a structurilor oligarhice din unele țări ale UE, în care sunt implicați membri ai guvernelor și politicieni de nivel înalt.

×
x close