Antena 3 CNN Be EU Roberta Metsola, după cel mai grav scandal de corupție din Parlamentul European: "Democrația europeană este atacată!"

Roberta Metsola, după cel mai grav scandal de corupție din Parlamentul European: "Democrația europeană este atacată!"

Adrian Iclozan
2 minute de citit Publicat la 19:14 12 Dec 2022 Modificat la 19:22 12 Dec 2022
Metsola
Sursa foto: hepta

Este vorba de cazul pe care anchetatorii belgieni l-au documentat în baza faptelor imputate vicepreședintelui Eva Kaili.

Kaili (foto interior) a fost arestată vineri de poliția belgiană în cadrul unei "investigații majore", potrivit autorităților.

Ea a fost acuzată de participare la o organizație criminală, spălare de bani și corupție.

"Parlamentul European este atacat. Democrația europeană este atacată", a spus Metsola în deschiderea sesiunii plenare din decembrie.

Ea a promis că nu va exista "nicio impunitate" pentru cei responsabili pentru încălcarea legii și a anunțat un proces de reformă a regulilor de lobby și transparență.

Cum arată cazul de corupție care a făcut-o pe Metsola să spună că "democrația este atacată"

Conform celor stabilite de anchetatori, Eva Kaili ar fi făcut lobby ilicit în favoarea unui stat din Golful Persic, pe care presa belgiană l-a identificat drept Qatar, gazda controversată a Cupei Mondiale FIFA 2022.

Kaili a fost prinsă în flagrant, circumstanță care declanșează o revocare imediată a imunității parlamentare.

Cinci bărbați, inclusiv soțul lui Kaili, Francesco Giorgi, care lucrează ca și consilier parlamentar, și fostul europarlamentar Pier Antonio Panzeri, au fost, de asemenea, duși la audieri.

Mai mult, casa unui europarlamentar belgian, al cărui nume nu a fost dezvăluit de autorități, a fost percheziționată în weekend.
 
Roberta Metsola (foto principală) a trebuit să se întoarcă urgent din Malta pentru a fi prezentă la percheziția autorităților, o cerință legală conform legislației belgiene.

Roberta Metsola: "Nu suntem la capătul drumului"

Vorbind luni după-amiază, Metsola a evocat "cele mai lungi zile" din cariera ei precum și "furia și tristețea" provocate de veștile șocante.

"Acești actori maligni legați de terțe țări autocrate ar fi 'înarmat' ONG-uri, sindicate, persoane fizice, asistenți și membri ai Parlamentului European în efortul de a ne subjuga procedurile. Planurile lor malefice au eșuat", a spus Metsola.

"Știu, de asemenea, că nu suntem la capătul drumului și vom continua să ajutăm investigațiile, împreună cu alte instituții ale UE, atâta timp cât este nevoie. Corupția nu poate câștiga iar noi ne-am făcut datoria pentru a ne asigura că aceste planuri nu se materializează", a continuat ea.

Metsola a arătat că acuzațiile care o vizează pe Eva Kaili nu sunt despre "stânga sau dreapta", ci despre "ce este drept și ce este greșit" și i-a îndemnat pe parlamentari să reziste tentației de a exploata acest scandal pentru câștig politic.

Șefa Parlamentului European a dat garanții că scandalul nu va fi "ascuns sub preș" și a promis o investigație internă, menită să stabilească felul în care sistemele instituției pot deveni mai puțin vulnerabile la corupție.

Parlamentul European decide marți revocarea mandatului Evei Kaili

Între timp, Metsola și președinții grupurilor politice se vor reuni, marți dimineață, pentru a vota dacă pun capăt mandatului lui Kaili.

Între timp, ea i-a revocat deputatei arestate sarcinile și responsabilitățile de vicepreședinte.

"Întotdeauna vor exista unii pentru care o pungă de bani merită riscul. Ceea ce este esențial este ca acești oameni să înțeleagă că vor fi prinși. Sunt vremuri dificile pentru noi toți, dar sunt convinsă că, dacă lucrăm împreună, putem ieși mai puternici (din acest scandal)", a concluzionat Roberta Metsola.

Un proiect de exceptare a obligațiilor de viză pentru Qatar și Kuweit, în favoarea căruia Eva Kaili a votat la începutul lunii decembrie, va fi trimis înapoi Comisiei parlamentare pentru a fi reexaminat.

×
x close