Antena 3 CNN Be EU Noi reguli adoptate de Parlamentul European pentru o informare mai bună a consumatorilor și pentru combaterea produselor contrafăcute

Noi reguli adoptate de Parlamentul European pentru o informare mai bună a consumatorilor și pentru combaterea produselor contrafăcute

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 00:24 23 Mai 2024 Modificat la 00:24 23 Mai 2024

Vorbim astăzi despre noi reguli pentru micul dejun. Revizuirea directivelor Uniunii Europene privind micul dejun ar trebui să aducă, teoretic, reguli mai stricte pentru etichetarea mierii, conținut crescut de fructe în gemuri, mai puțin zahăr în sucurile de fructe și posibilitatea producerii de lapte fără lactoză, cu adaos redus de apă sau fără adaos de apă.

Mierea

Conform noilor norme, indicația dacă mierea provine sau nu din Uniunea Europeană nu va mai fi suficientă. Va fi obligatorie enumerarea țărilor de origine, precum și a procentului din produs care provine din acestea, în ordine descrescătoare.

Atenție, tot în ceea ce privește mierea, întrucât există temeri că unii producători ar putea adăuga zahăr în produsele din miere, Uniunea Europeană dorește să îmbunătățească controalele și să dezvolte metode de detectare. De asemenea, va introduce un sistem de trasabilitate care ar trebui să permită stabilirea originii mierii până la un anumit apicultor sau importator.

Sucurile de fructe

Normele Uniunii Europene fac deja distincție între nectarurile de fructe care pot conține zahăr adăugat și sucurile de fructe care nu pot conține zahăr. Cu toate acestea, mulți cetățeni nu sesizează această diferență. De aceea, sucurile de fructe vor putea să menționeze pe etichete că acestea conțin numai zaharuri prezente în mod natural.

Totuși, sucurile de fructe, în cazul în care cel puțin 30% din zaharurile naturale sunt eliminate, pot fi etichetate ca suc de fructe cu conținut redus de zahăr. Producătorii care doresc să pună acest text pe etichetă nu pot folosi îndulcitor pentru a compensa și a schimba gustul, textura sau calitatea acestor produse gemuri și marmelade.

Gemurile și marmeladele

Conținutul minim de fructe din gemuri va crește, ceea ce înseamnă că acestea vor conține mai puțin zahăr. Gemurile vor trebui să conțină cel puțin 450g conținut de fructe pe kilogram, înainte cerința era de 350g, iar gemurile calitate extra vor conține 500g conținut de fructe pe kilogram. Înainte trebuiau să conțină 450g. Termenul marmeladă este folosit în prezent doar pentru dulcețurile de citrice, însă noile reguli vor permite folosirea sa pentru orice gemuri din fructe, conform tradițiilor locale.

Laptele deshidratat

În final, vorbim și despre laptele deshidratat. Uniunea Europeană va autoriza producția de produse lactate deshidratate cu nivel redus de lactoză. Laptele deshidratat cuprinde diferite tipuri de lapte cu conținut redus de apă și poate avea chiar formă solidă.

×
x close