În documentul votat miercuri se afirmă că aderarea Republicii Moldova ar reprezenta o investiție geostrategică într-o Europă unită și puternică.
Remarcând că Republica Moldova rămâne expusă la presiunile Rusiei, la șantajului energetic și la tulburărilor economice cauzate de războiul din Ucraina, precum și la încercările Kremlinului de a destabiliza guvernul pro-european al țării, eurodeputații au salutat "spiritul de conducere al președintei Maia Sandu și al autorităților țării în abordarea acestor provocări serioase".
Eurodeputații și-au reconfirmat, de asemenea, sprijinul pentru viitoarea aderare la UE a Republicii Moldova.
Recunoscând progresele guvernului în ceea ce privește reformele și nivelul de aliniere la acquis-ul UE, parlamentarii europeni au solicitat ca negocierile de aderare să înceapă până la sfârșitul anului 2023, dacă Republica Moldova îndeplinește cele nouă etape identificate de Comisia Europeană drept necesare.
Cu privire la încercările de destabilizare a Republicii Moldova, rezoluția solicită Uniunii și statelor membre să îi sancționeze imediat pe cei implicați.
Între aceștia, sunt nominalizați oligarhii moldoveni fugari Ilan Șor și Vladimir Plahotniuc, afacerile și organizațiile lor politice, solicitându-se, totodată, extrădarea celor doi în Republica Moldova, pentru a fi aduși în fața justiției.
Textul documentului a fost adoptat cu 555 de voturi pentru, 49 împotrivă și 26 de abțineri.