Prerogativele eurodeputaţilor nou aleşi sunt verificate pentru a se garanta că nu deţin o funcţie incompatibilă cu calitatea de deputat în Parlamentul European.
Incompatibilităţi
- deţin deja un post de ministru sau de deputat într-un stat membru al UE;
- îndeplinesc un rol în cadrul Comisiei Europene, al Curţii de Justiţie a UE, al Comitetului director al Băncii Centrale Europene, al Curţii de Conturi Europene sau al Băncii Europene de Investiţii;
- sunt funcţionari activi ai instituţiilor Uniunii Europene sau ai orgnismelor înfiinţate prin tratatele UE pentru administrarea fondurilor comunitare.
Procedură
Odată ce rezultatele alegerilor sunt oficiale, statele membre comunică numele celor care au obţinut un loc în Parlamentul European, iar Preşedintele, la rândul său, le solicită autorităţilor competente din statele membre să ia măsurile necesare pentru a evita problemele legate de incompatibilitatea funcţiilor.
Ce trebuie să facă europarlamentarii
Eurodeputaţii trebuie să prezinte o declaraţie scrisă privind lipsa incompatibilităţilor cu cel puţin şase zile înainte de şedinţa constitutivă a Parlamentului European.
Cum sunt verificaţi noii deputaţi
Comisia pentru afaceri juridice a Parlamentului verifică ex post prerogativele noilor eurodeputaţi, luând decizii pe baza informaţiilor furnizate de statele membre. Decizia este apoi transmisă Preşedintelui, care informează plenul în şedinţa următoare.
Ce se întâmplă cu incompatibilii
În cazul în care s-a stabilit că un deputat exercită o funcţie incompatibilă, Parlamentul "constată că locul este vacant"