Antena 3 CNN Be EU Noul obiectiv al UE în materie de climă: reducerea cu 90% a tuturor emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2040

Noul obiectiv al UE în materie de climă: reducerea cu 90% a tuturor emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2040

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 17:33 06 Feb 2024 Modificat la 17:33 06 Feb 2024
New Project (1)
Temperatura medie globală, cu peste 2 grade Celsius mai ridicată decât nivelul preindustrializare Sursa foto: Profimedia Images

Reducerea de 90%, în comparație cu nivelurile din anii '90, ar include o implementare masivă a sistemelor regenerabile, eliminarea ireversibilă a cărbunelui și dispariția aproape totală a gazului din sistemul energetic al blocului european.

Obiectivul este necesar pentru ca UE să rămână aliniată la Acordul de la Paris din 2015, prin care națiunile s-au angajat să mențină temperatura medie pe termen lung a Pământului cu mult sub 2°C și, de preferință, sub 1,5°C, un obiectiv care, cu fiecare an, pare să se îndepărteze tot mai mult.

Sentimentul de urgență a crescut dramatic atunci când anul 2023 a fost declarat cel mai călduros an de la începutul înregistrărilor – 1850, în timp ce climatologii vorbesc de o ”bombă cu ceas declanșată de criza climatică”, notează Euronews.

Deocamdată, însă, ambiția 2040 este o simplă recomandare a Comisiei Europene pentru a lansa dezbaterea politică. O propunere formală va fi prezentată abia după alegerile pentru Parlamentul European, un moment ales cu grijă pentru a împiedica partidele de extremă dreapta să exploateze această problemă.

"Stabilirea unui obiectiv climatic pentru anul 2040 va ajuta industria, investitorii, cetățenii și guvernele europene să ia decizii în acest deceniu care vor menține UE pe drumul cel bun pentru a-și atinge obiectivul de neutralitate climatică în 2050. Aceasta va transmite semnale importante cu privire la modul de a investi și de a planifica în mod eficient pe termen lung, reducând la minimum riscurile de active blocate", a declarat Comisia într-un comunicat de presă.

×
TOP articole
x close