Comisia Europeană (CE) a prelungit cu încă cinci ani actualele taxe antidumping impuse la ţevile laminate şi oţelul rezistent la coroziune provenite din China, se arată într-un comunicat publicat marţi de forul comunitar.
Taxele, impuse iniţial în 2011, variază de la 48,3% la 71,9%, asigură condiţii de concurenţă echitabile şi oferă suficient spaţiu pentru producătorii UE din Franţa, Spania şi Suedia.
Investigaţia CE a confirmat că producătorii chinezi au livrat oţel rezistent la coroziune pe piaţa din UE, ceea ce a dus la scăderea preţurilor pentru producătorii europeni. Investigaţia fusese lansată în urma unei plângeri de la Asociaţia Europeană a Producătorilor de Oţel, Eurofer, printre ai cărei membri se află ArcelorMittal, ThyssenKrupp şi Tata Steel Europe.
Oţelul rezistent la coroziune este utilizat în industria construcţiilor şi pentru fabricarea electrocasnicelor. Până în prezent, UE a impus 53 de taxe antidumping în domeniul oţelului şi al produselor din fier, din care 27 vizează China.
Valoarea pieţei UE pentru oţelul rezistent la coroziune este estimată la 4,6 miliarde de euro, din care 20% este furnizat de producătorii chinezi.
În 2016, statele membre UE au căzut de acord asupra unui regulament care va permite, în viitor, Bruxelles-ului să impună tarife mai mari în cazurile de dumping de materii prime, o măsură destinată în principal contracarării exporturilor chineze. După adoptarea definitivă, acest regulament va permite statelor europene să ceară tarife vamale mai mari pentru produsele care utilizează materii prime suspecte de dumping.