Parlamentul european spune că ar trebui făcuți primii pași în această direcție, însă Lorant Vincze este de părere ca acest proces poate fi unul de foarte lungă durată, de până la 10 ani și că pentru România nu ar fi avantajos chiar din toate punctele de vedere.
”Am văzut în ultimii ani că Uniunea Europeană a trecut dintr-o criză în alta. Criză nu provocată din interior, însă cărora a trebuit să facă față. Probabil aceste crize fac necesară corecția tratatelor și din punct de vedere economic și în ceea ce privește domeniul sănătății, al securității interne, al protecției granițelor externe ale Uniunii, o cooperare mult mai strânsă în domeniul apărării este mult mai evidentă după războiul din Ucraina.
Din altă perspectivă eu nu pot să mă uit la acest proces ca la unul provocativ dogmatic, cum încearcă o parte din parlamentul european să îl prezinte, adică liste transnaționale, unanimitate în consiliu, teme care nu sunt aproape de cetățeni.
Eu cred că habar nu au de fapt de aceste teme și o parte a Parlamentului, de fapt majoritatea, a pus asta pe steagul schimbărilor tratatelor și asta nu face bine pentru că cetățenii se așteaptă la soluții. Soluțiile pot veni din cadrul legislativ care se poate adapta, care se poate schimba.
Regulile de bază sunt foarte greu de schimbat și nici nu știu dacă acestea trebuie neapărat schimbate. Vorbim despre o cooperare a statelor membre. Până nu există un consens al statelor membre, nu există nicio șansă ca schimbarea tratatelor să treacă de parlamentele naționale, în unele cazuri este nevoie de un referendum, deci cetățenii trebuie să fie de acord. Și trebuie să vedem care este ambiția statelor membre și acest lucru îl vom vedea destul de repede, în luna iunie, iulie, ar trebui să vedem un semn din partea Consiliului european dacă a auzit această invitație a Parlamentului de a începe Convenția.
Pentru România, sunt teme unde ne-ar dezavantaja, în alte teme ar fi un avantaj să avem un control asupra ceea ce se întâmplă”, a explicat europarlamentarul la Antena 3.