Antena 3 CNN Be EU Liviu Iolu, candidat USR-PLUS la europarlamentare: „Sunt expert în comunicare publică”. Ce spune despre fake news

Liviu Iolu, candidat USR-PLUS la europarlamentare: „Sunt expert în comunicare publică”. Ce spune despre fake news

S.T.
1 minut de citit Publicat la 17:14 25 Apr 2019 Modificat la 17:14 25 Apr 2019
o_1d9ad2dvf19jadbaeh8a218338.jpg

Fostul jurnalist Liviu Iolu, candidat la europarlamentare din partea USR Plus, a fost invitatul Sabinei Iosub la Be EU LIVE.

„Eu sunt expert în comunicare publică. Am făcut jurnalism. Am o experiență în jurnalism de peste 15 ani și cred eu o experiență necesară inclusiv în ceea ce privește fake news. Am văzut ce a făcut fake news în Marea Britanie, dar este prezent la cote alarmante și în România.

În acest moment Uniunea Europeană luptă cu fake news, dar nu luptă cu toate forțele. A investit puțin în acest lucru în momentul în care s-a pus problema unui departament anti fake news. Finanțarea a fost mică.

Știrile false care circulă despre Uniunea Europeană și nu numai, care încearcă să împartă societatea în grupuri mai mici sau mai mari care apoi erodează încrederea publicului în uniune, sunt finanțate cu bani foarte mulți și nu te poți lupta cu finanțare foarte mare dacă nu finanțezi la rândul tău mecanismul de combatere.

S-au făcut pași în ultimii doi ani în combaterea fake news. Uniunea Europeană a început o dezbatere în presă”, a spus Liviu Iolu.

Candidatul USR-Plus la alegerile europarlamentare a vorbit și despre scandalul alimentelor cu dublu standard de calitate.

„Pe etichetă, în conserva din România se regăsesc ingredientele care sunt pe etichetă! Problema e că același nume de produs nu are aceleași ingrediente”.

Ne vin din Uniunea Europeană roșii cu chimicale?

„Nu este adevărat! Siguranța în Uniunea Europeană este la cele mai mari standarde.

Normele de siguranță în România sunt impuse de Uniunea Europeană prin regulamente”, susține Liviu Iolu.

Iolu: „Este extrem de important să intrăm în Schengen”

„Mesajul meu este că am tot votat în ultimii 30 de ani partidele tradiționale. Am văzut că din ce în ce mai mult în vestul Europei sunt votate partide noi, cu oameni tineri dar competenți. Mi-aș dori foarte mult ca România să dea o șansă unor partide cu oameni tineri și competenți care pot face o diferență în Uniunea Europeană”, a transmis candidatul USR-Plus.

Emisiunea Be EU continuă seria transmisiunilor pe Facebook, în care candidaţii la alegerile europarlamentare vin în exclusivitate să discute cu Sabina Iosub despre planurile lor.

Puteţi interveni în direct în dezbatere prin intermediul secţiunii de comentarii a paginii de Facebook.

Tot acolo puteţi lăsa întrebările dumneavoastră pentru candidatul care va fi prezent în emisiune.

 

×
x close