"Avem trei scopuri principale pe care vrem să le atingem prin acest demers paneuropean al tuturor statelor membre, care se va adauga la ceea ce se face pe plan național, sistem care nu se va schimba", a explicat Domenec Ruiz Devesa
"Primul este acela de a avea o campanie și dezbatere transnațională. Pentru că, la ora actuală, în dezbaterile electorale, avem 27 de dezbateri naționale, 27 alegeri naționale simultane. Deci, cu 28 de candidați, din fiecare dintre familiile politice europene care trebuie să își facă o campanie în Europa, și care nu pot merge spre exemplu în Spania să vorbească despre cel mai recent caz de corupție de România, sau invers. Tebuie să fie în stare să vorbească despre subiecte de interes general.
Al doilea este să ofere vizibilitate partidelor europene. Pentru că, în mod paradoxal, ele sunt cele mai necunoscute în momentul alegerilor europene. Pentru că vedem în alegeri doar partidele naționale. Deci în al doilea tur, când vom avea cei 28 de candidați, vom vedea numele partidului dar și logo-ul partidului politic european din care fac parte.
Al treilea aspect este să dăm posibilitatea alegătorului nu doar de a alege membri ai Parlamentului European, dar și să sprijine un candidat la postul de președinte al Comisiei. Pentru că persoana care este prima pe fiecare dintre cele 28 de liste de membri, va fi candidatul fiecărei familii politice pentru postul de președinte al Comisiei", a precizat europarlamentarul.