Antena 3 CNN Be EU Inteligența artificială, reglementată în UE | Brando Benifei, europarlamentar: ”Prima legislație cuprinzătoare la nivel global pentru riscurile AI”

Inteligența artificială, reglementată în UE | Brando Benifei, europarlamentar: ”Prima legislație cuprinzătoare la nivel global pentru riscurile AI”

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 10:45 16 Mar 2024 Modificat la 10:54 16 Mar 2024

Sistemele de Inteligenţă Arificială, care se extind rapid, vor trebui să respecte reguli drastice în Uniunea Europeană. Noua lege care reglementează folosirea unor astfel de sisteme a fost aprobată săptămâna aceasta.

Printre altele, a fost introdusă etichetarea clară a conținutului audio-vizual artificial sau manipulat, cunoscut drept deepfake, pentru ca oamenii să fie informaţi în legătură cu acesta. În plus, sisteme biometrice de clasificare sau cele care evaluează comportamentul social vor fi interzise.

”Cred că este foarte important, deoareace este primul act legislativ cuprinzător la nivel global care stabilește reguli pentru a reduce riscurile prezentate de inteligența artificială și pentru a crește oportunitățile pentru toată lumea. 

De fapt, observăm că există o mulțime de oameni care încă se tem de impactul inteligenței artificiale în viața lor și, în schimb, noi ne dorim prin această lege să transmitem un mesaj clar că putem folosi inteligența artificială în siguranță, pentru a avea oportunități, în mod egal cu toții, reducând riscurile de discriminare sau problemele de securitate, respectând drepturile fundamentale și sprijinind în schimb oamenii să aibă mai mult timp liber și să fie mai productivi.

De asemenea, vrem să protejăm creativitate și valorile umane. Aceasta este ideea noastră despre cum ar trebui să fie folosită inteligența artificială în Europa. Și acesta este motivul pentru care am introdus norme pentru a crește transparența, pentru a controla utilizarea mai sensibilă a inteligenței artificiale, de exemplu, în domeniul sănătății, în administrarea justiției, în școli”, a precizat Brando Benifei, în emisiunea Be EU, cu Sabina Iosub.

”În general, va fi interzisă utilizarea camerelor biometrice în spațiile publice, fără nicio limitare. Și, de asemenea, interzicerea așa-numitei poliție predictivă. Adică încercarea de a ghici cine va comite o infracțiune, indicând direct persoana respectivă.

Pentru că acest lucru este împotriva prezumției de nevinovăție și a statului de drept. Și, de asemenea, dorim să oprim utilizarea recunoașterii emoționale la locul de muncă și în școli. Pentru că nu credem că este corect să ne imaginăm că în Europa un angajator poate încerca să înțeleagă care sunt sentimentele unui lucrător față de el în timp ce lucrează”, a mai spus Brando Benifei, în emisiunea Be EU, cu Sabina Iosub.

 

×
x close