"Cred că am putea să încheiem un acord în această săptămână", a spus Beaune (foto) la postul TV LCI, conform Reuters.
El a precizat că președintele francez Emmanuel Macron urma să discute pe această temă cu premierul ungar Viktor Orban în cursul zilei de marți.
Ungaria este cel mai vocal opozant al unui embargo asupra petrolului rusesc.
Presa internațională a relatat că Orban a fost vizitat, luni seară, la reședința sa de la Castelul Buda, de Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene.
Liderii europeni încearcă să-l înduplece pe Viktor Orban
Von der Leyen și Orban au luat cina iar momentul a fost surprins fotografic: în imagine, Von der Leyen are alături un pahar cu suc de portocale iar Orban, șampanie.
Întâlnirea nu a adus niciun progres în privința celui de-al șaselea pachet de sancțiuni pregătit de Uniunea Europeană la adresa Rusiei, care vizează, între altele, interzicerea importurilor de petrol din această țară care a invadat Ucraina pe 24 februarie anul curent, notează BBC.
"Am făcut progrese, dar este nevoie de noi eforturi. Voi convoca o video-conferință cu jucătorii regionali pentru întărirea cooperării regionale în ceea ce privește infrastructura petrolieră", a scris pe Twitter președintele Comisiei Europene.
Ea susține că discuția cu Orban a ajutat la "clarificarea aspectelor privind sancțiunile și securitatea energetică".
Surse din cadrul Uniunii Europene arată că executivul comunitar propune țărilor precum Ungaria, Slovacia și Republica Cehă acces la petrolul adus pe cale maritimă din alte state decât Rusia.
La rândul său, Ungaria solicită sute de milioane de euro pentru a-și adapta rafinăriile să folosească țițeiul brut Brent, în locul celui rusesc.
De asemenea, guvernul de la Budapesta încearcă să obțină deblocarea sumei de 7,2 miliarde de euro din Facilitatea de Redresare și Reziliență post-pandemie.
Suma a fost blocată din cauza problemelor pe care Ungaria le are cu respectarea statului de drept.