
În ciuda investițiilor masive la nivel european în educație și competențe, rezultatele nu sunt pe măsura așteptărilor. O spune chiar comisarul european Roxana Mânzatu, într-un interviu exclusiv pentru Antena 3 CNN. Mulți tineri europeni nu posedă competențe de bază, precum cititul, matematica sau abilitățile digitale. Acest aspect este critic, deoarece, fără aceste cunoștințe fundamentale, dezvoltarea ulterioară a competențelor avansate – precum inteligența artificială sau tehnologia digitală – devine imposibilă.
„Alarmant, din perspectiva faptului că, cel puțin din fonduri europene, noi investim doar pe bugetul actual 150 de miliarde de euro în toate statele membre, în tot ce înseamnă educație și competențe, inclusiv partea de infrastructură, care e finanțată prin coeziune. Dar prin toate fondurile – că vorbim de Erasmus Plus, că vorbim de coeziune, că vorbim de PNRR-uri, că vorbim de InvestEU – sunt bani în piață. Cu toate că investim și cu toate că ne uităm că sistemele educaționale ar trebui să fie la un nivel de necomparat cu ceea ce însemna educație acum 50 de ani, 70 de ani, rezultatele, modul în care ele se transpun în abilități și competențe la nivel individual sunt dezamăgitoare”, a declarat Roxana Mânzatu.
Pentru a reduce aceste decalaje, comisarul european propune o serie de scheme de sprijin, inclusiv pentru competențele de bază. „Școlile ar trebui să se poată folosi de banii europeni pe care îi oferim și de alți bani naționali, să aibă o nouă abordare la nivelul școlii, cu cadrele didactice, cu părinții, cu elevii, pentru a recupera aceste decalaje încă de la început”, a explicat aceasta.
În plus, Roxana Mânzatu atrage atenția asupra importanței pregătirii profesorilor: „Dacă tu nu ai cadre didactice bine pregătite și motivate, să zicem în zona matematică, și dacă elevii nu reușesc să dobândească aceste competențe de bază de la început, despre ce putem vorbi noi mai târziu? Despre competențe digitale avansate, inteligența artificială? Oamenii ăia nu vor avea nicio șansă”.
Pentru a răspunde acestor provocări, a fost propusă introducerea unei a cincea competențe esențiale, legată de cetățenie, care include și dezvoltarea gândirii critice: „Este la fel de important să poată citi, la fel de important să aibă gândire critică. Și de aceea, în competențele de bază am propus o a cincea competență, care se referă la cetățenie. Acolo includem mai multe elemente, inclusiv capacitatea de a face față dezinformării, de a înțelege social media, de a raționa critic legat de informațiile pe care le primește fiecare individ”, a mai spus Roxana Mânzatu la Antena 3 CNN.