Sabina Iosub: ''Ştim că Estonia este o ţară foarte digitalizată, dacă pot spune aşa. Daţi-ne nişte sfaturi legate de transformare în acest domeniu.''
Andrus Ansip: ''Nimeni nu este perfect şi pare simplu să-i înveţi pe alţii, dar eu nu cred că Estonia este un exemplu perfect pentru a putea să ofere exemple altor oameni, dar, în unele privinţe, putem spune că Estonia, se descurcă bine, mai ales când vorbim despre soluţiile digitale sau sistemul de încărcare a datelor pentru acestea. Cred că, în Estonia, am decis să începem cu dezvoltarea digitală de foarte devreme. Şi, la fel s-a întâmplat şi când băncile noastre au devenit bănci comerciale.
În perioadă sovietică, nu aveam bănci comerciale în Estonia. Nu aveam experienţă legată de soluţiile tradiţionale, de cecuri şi alte cele, dar am luat cea mai bună tehnologie şi am început să o folosim. La început, când am început cu Internet Banking, serviciile acesteau erau gratuite în Estonia şi asta era foarte important mai ales pentru cei în vârstă.
Dacă nu trebuie să plăteşti pentru asta, accepţi! Şi pot spune că acesta este motivul pentru care vârsnicii din Estonia sunt aşa de familiarizaţi cu computerele. Apoi am introdus cărţile de indentitate inteligente, sisteme care să permită transferul de informaţii între baze de date diferite, iar apoi, am introdus principiul ''once only'', care a accentuat folosirea identităţii digitale în Estonia şi aşa am evoluat. În conformitate cu organismele internaţionale din domeniu, Estonia este în Top 3. Uneori pe locul 1 sau pe 2, poate chiar 3, dar în acest domeniu, ne descurcăm bine. Dar, când vorbim de industrie, Estonia este în urmă.
Interviul integral la care a participat şi Dragoş Tudorache, în înregistrarea de mai sus.