Antena 3 CNN Be EU Daniel Buda: "Importăm peste 85% din consumul de carne de porc din România. Cea mai mare problemă a noastră este lipsa capacităţii de procesare"

Daniel Buda: "Importăm peste 85% din consumul de carne de porc din România. Cea mai mare problemă a noastră este lipsa capacităţii de procesare"

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 10:15 27 Mai 2023 Modificat la 10:15 27 Mai 2023

"Avem la dispoziţie foarte multe resurse financiare. Cea mai mare problemă a Româmiei este lipsa capacităţii de procesare.

Noi importăm peste 85% din consumul de carne de porc din România", a atras atenţia Daniel Buda, vicepreşedinte al Comisiei de Agricultură din Parlamentul European, sâmbătă, la emisiunea Be EU, de la Antena 3 CNN.

Uniunea Europeană caută în continuare soluţii pentru a-i ajuta pe producători, însă aceştia spun că tot ce s-a făcut până acum nu este suficient. 

"Sectorul agricol, la nivel european, se confruntă cu situații dificile din foarte multe puncte de vedere. Avem de a face cu ceea ce înseamnă inflația, cu creșterea prețului la input-urile în agricultură. 

Mai avem și războiul din Ucraina care pune o presiune foarte mare pe țările din proximitatea Ucrainei, dar să știți că acest tăvălug se rostogolește și în celelalte state.

Colegii din Franța îmi spuneau de exemplu că au foarte multe probleme cu carnea de pui care vine din Ucraina. 

Este în regulă, nu contestăm niciun moment nevoia ca ucrainienii să fie ajutați în această bătălie extrem de importantă, dar, în același timp, suntem interesați să ne păstrăm capacitatea fermierilor din

România și de la nivel european, mai departe să producă hrană de calitate pentru consumatorii europeni", a continuat Daniel Buda.

Decizii importante vor fi luate de Comisia Europeană în urma protestului organizat de fermierii din șase țări, inclusiv din România, unde agricultorii au fost reprezentanți de Alianța pentru Agricultură și Cooperare. 

Motivul principal al protestului a fost nemulțumirea și dezamăgirea față de soluțiile propuse de Comisia Europeană pentru problemele și dezechilibrele grave cu care se confruntă fermieri, care sunt profund afectați de distorsiunile de piață generate de conflictul armat din Ucraina.

După discuţiile între oficiali şi fermieri s-a decis prelungirea măsurilor preventive excepționale și temporare privind importurile unui număr limitat de produse grâul, porumbul, rapița și semințele de floarea-soarelui din Ucraina, după data de 5 iunie. 

În plus, va fi analizată posibilitatea extinderii listei de produse prevăzute de măsurile preventive, în acelaşi timp cu adoptarea celui de-al doilea pachet de sprijin în valoare de 100 milioane de euro, din care aproximativ 30 milioane de euro ar reveni României, cu posibilitatea acordării unei rate de cofinanțare din bugetul statelor membre de până la 200%. 

Sunt încă 12 țări care continuă să se opună acordării acestui de-al doilea pachet de sprijin pentru fermierii din cele 5 state membre.

De asemenea, un alt element important evidențiat a fost faptul că decizia privind acordarea celui de al doilea pachet de sprijin este condiționată și de nerespectarea ridicării restricțiilor de import de către Ungaria. Problemele s-ar putea rezolva însă de la sine anul acesta. 

În Ucraina, în 2022, aproape 20% din producția de cereale și oleaginoase a fost pierdută din cauza războiului din regiunile de pe linia frontului, combinat cu accesul limitat al fermierilor la piețe și la inputuri agricole precum îngrășăminte, combustibil, pesticide și semințe. Iar anul acesta, lucrurile stau mai rău, aşa că producţia va scădea şi mai mult.

Pe lângă criza importurilor de cereale din Ucraina, agricultura suferă şi din cauza vremii extreme. 

După o secetă prelungită, în Italia, de exemplu, au apărut inundaţiile masive care au produs pagube uriaşe. 

Emilia-Romagna, una dintre cele mai lovite regiuni, are o contribuție economică considerabilă din partea industriei sale agricole, generând în mod obișnuit aproximativ 1,5 miliarde de euro pe an din plantațiile de culturi și creșterea animalelor, la care se adaugă producția totală considerabilă a sectorului de prelucrare a produselor agricole.

×
TOP articole
x close