În Parlamentul European se pot modifica porţiuni din legislaţie, astfel încât să fie în interesul ţării respective, a spus europarlamentarul PSD Dan Nica, coordonatorul Comisiei de energie din PE.
"Să vă spun ce au obţinut românii, că dacă vrei să faci ceva pentru România, şi pentru români, poţi să faci în Parlamentul European.
Poţi, asta vă spun eu, care am reuşit să şi modific, să şi schimb anumite prevederi astfel încât România să nu fie într-o situaţie dezavantajoasă.
Nemţii, spaniolii, italienii, francezii fac la fel şi ei, în sensul de a modifica legislaţia pentru ca condiţiile lor specific naţionale să nu-i ducă într-o situaţie mai proastă pentru cei care lucrează în economie, servicii, agricultură", a spus europarlamentarul Dan Nica, marţi, la emisiunea Be EU, de la Antena 3 CNN.
Cât despre sursele regenerabile de energie, Dan Nica spune că România a făcut progrese.
"Am făcut progrese în acest sens: scăderea perioadei de obţinere a autorizaţiei pentru a-şi monta oamenii pe acoperiş panouri solare, să poţi să faci un parc de panouri solare sau ferme eoliene, centrale eoliene.
Termenul de aprobare pentru proiectele fotovoltaice sau eoliene era de nouă ani şi l-am redus la un an şi şase luni sau nouă luni, în funcţie de capacităţi şi dimensiuni.
Termenul scade, iar utilizarea energiei fotovoltaice şi eoliene va permite ca în mixul de energie din România, preţurile să scadă", a continuat europarlamentarul Dan Nica.
Be EU, in direct de la BruxellesEuroparlamentarul Dan Nica, despre prioritățile Parlamentului European
Publicată de Be EU pe Marţi, 13 februarie 2024