Curtea de Justiție a UE a luat o hotărâre cu privire la o serie de reforme din România care se referă la organizarea judiciară, regimul disciplinar al magistraților, dar și la răspunderea patrimonială a statului și la răspunderea personală a judecătorilor pentru erori judiciare.
Potrivit Curții de Justiție a UE, decizia are o miză uriașă pentru justiția din România.
Decizia a fost pronunțată în procesele reunite deschise de magistrații din România vizând cele mai importante modificări aduse de PSD-ALDE în justiție: înființarea secției de anchetare a magistraților, adoptarea unei Ordonanțe de Urgență care a permis numirea lui Lucian Netejoru la conducerea Inspecției Judiciare și caracterul obligatoriu al recomandărilor MCV.
Decizia Curții de Justiție a UE privind caracterul obligatoriu al MCV
Curtea, întrunită în Marea Cameră, constată că Decizia 2006/928 (de instituire a MCV pentru România - n.r.) și rapoartele întocmite de Comisie pe baza acestei decizii constituie acte adoptate de o instituție a Uniunii, care pot fi supuse unei interpretări în temeiul articolului 267 TFUE. În continuare, Curtea statuează că decizia menționată intră, în ceea ce privește natura sa juridică, conținutul său și efectele sale în timp, în domeniul de aplicare al Tratatului de aderare, constituind o măsură adoptată în temeiul Actului de aderare care este obligatorie pentru România de la data aderării sale la Uniune.
Cu privire la efectele juridice ale Deciziei 2006/928, Curtea de Justiție a UE constată că aceasta are caracter obligatoriu în toate elementele sale pentru România de la data aderării sale la Uniune și o obligă să atingă obiectivele de referință, de asemenea obligatorii, care figurează în anexa la aceasta.
Obiectivele de referință au caracter obligatoriu pentru România, astfel încât acest stat membru este supus obligației specifice de a atinge obiectivele respective și de a lua măsurile adecvate în vederea realizării lor în cel mai scurt timp. De asemenea, România are obligația de a se abține să pună în aplicare orice măsură care ar risca să compromită atingerea acelorași obiective.
În ceea ce privește rapoartele MCV întocmite de Comisie în temeiul Deciziei 2006/928, Curtea de Justiție a UE aceste rapoarte conțin o analiză a situației din România și formulează cerințe în privința acestui stat membru, concluziile cuprinse în ele adresează „recomandări” statului membru respectiv întemeindu‑se pe aceste cerințe.
Numirile în funcțiile interimare de conducere ale Inspecției Judiciare
După ce Curtea de Justiție a UE a constatat că reglementările care guvernează organizarea justiției în România intră în domeniul de aplicare al Deciziei 2006/928, aceasta amintește că existența controlului jurisdicțional efectiv, destinat să asigure respectarea dreptului Uniunii, este inerentă valorii statului de drept, care este protejată de Tratatul privind Uniunea Europeană.
Curtea a punctat faptul că orice stat membru trebuie să se asigure că organismele care, în calitate de „instanță”, fac parte din sistemul său de căi de atac în domeniile reglementate de dreptul Uniunii îndeplinesc cerințele unei protecții jurisdicționale efective. Întrucât se aplică judecătorilor de drept comun care sunt chemați să statueze cu privire la chestiuni legate de aplicarea sau de interpretarea dreptului Uniunii, reglementările naționale în discuție trebuie să îndeplinească astfel cerințele menționate.
În acest context, trebuie ca judecătorii să se afle la adăpost de intervenții sau de presiuni exterioare care le pot pune în pericol independența, precum și de formele de influență indirectă susceptibile să orienteze deciziile judecătorilor în discuție.
Referitor la normele care guvernează regimul disciplinar al judecătorilor, Curtea de Justiție a UE arată că erința de independență impune, conform unei jurisprudențe constante, ca acest regim să prezinte garanțiile necesare pentru a evita orice risc de utilizare a unui astfel de regim ca sistem de control politic al conținutului deciziilor judiciare. Astfel, normele care guvernează procedura de numire în aceste funcții trebuie să fie concepute astfel încât să nu poată da naștere niciunei îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor și a funcțiilor organului menționat ca instrument de presiune asupra activității judiciare sau de control politic al acestei activități.
O reglementare națională poate genera îndoieli atunci când are ca efect, fie și cu titlu provizoriu, să permită guvernului statului membru în cauză să facă numiri în funcțiile de conducere ale organului care are misiunea de a efectua cercetările disciplinare și de a exercita acțiunea disciplinară împotriva judecătorilor și a procurorilor cu încălcarea procedurii ordinare de numire prevăzute de dreptul național.
