Antena 3 CNN Externe Cu ce se ocupă instituțiile Uniunii Europene

Cu ce se ocupă instituțiile Uniunii Europene

Flag Profi
Rolul instituțiilor Uniunii Europene / sursă foto: Profimedia Images
de Redacția Antena 3 CNN    |    10 Iul 2024   •   09:55

Parlamentul European, Consiliul European, Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană sunt doar câteva dintre entitățile care contribuie la orientarea politică și decizională a Uniunii Europene. Sabina Iosub a prezentat, în cadrul rubricii „Be EU”, care este rolul fiecărei instituții în parte.

Parlamentul European

  • Este singura instituție a UE aleasă direct de către cetățenii europeni la fiecare cinci ani;
  • Luna trecută, europenii și-au ales cei 720 de europarlamentari;
  • Parlamentul și Consiliul Uniunii Europene sunt colegislatori, acestea au puterea de a adopta și amenda propunerile legislativr și, totodată, decid asupra bugetului UE;
  • Parlamentul supervizează și activitatea Comisiei Europene, precum și a altor instituții UE și cooperează cu parlamentele naționale ale statelor UE.

Comisia Europeană

  • Este organul executiv al UE;
  • Aceasta propune noi politici și legi, monitorizează implementarea acestora și gestionează bugetul UE;
  • Comisia este formată din 27 de comisari, câte unul din fiecare țară UE.

Consiliul Uniunii Europene

  • Negociază și adoptă acte legislative, în majoritatea cazurilor împreună cu Parlamentul European;
  • Consiliul este responsabil și cu coordonarea politicilor țărilor UE în anumite domenii;
  • Membrii Consiliului sunt miniștri în guvernele naționale din fiecare stat UE, grupați pe domenii de politică;
  • Președinția Consiliului este preluată de un stat UE diferit la fiecare șase luni.

Consiliul European

  • Consiliul European definește direcția politică generală și prioritățile Uniunii Europene;
  • Membrii Consiliului European sunt șefii de stat și de guverne ai celor 27 de țări UE, președintele Consiliului European și președintele Comisiei Europene;
  • Consiliul European se reunește de cel puțin patru ori pe an.

 

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close