Antena 3 CNN Be EU Cristian Buşoi, misiune diplomatică la Washington: "România are o imagine foarte bună în Congresul SUA"

Cristian Buşoi, misiune diplomatică la Washington: "România are o imagine foarte bună în Congresul SUA"

Alin Tarnovschi
1 minut de citit Publicat la 15:08 29 Apr 2022 Modificat la 15:08 29 Apr 2022
cristian busoi
Cristian Buşoi, misiune diplomatică la Washington: "România are o imagine foarte bună în Congresul SUA" Sursa foto: Hepta | Mediafax Foto / Andreea Alexandru

"În calitate de președinte al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European am fost săptămâna aceasta într-o misiune diplomatică la Washington. M-am întâlnit cu membri ai Congresului SUA, democrați și republicani din Senat și Camera Reprezentanților, oficiali ai Departamentului de Stat și experți de top ai principalelor Think – Thank-uri ale Statelor Unite. 

Am fost bucuros să aflu, din discuțiile cu toți oficialii cu care m-am întâlnit, că țara noastră se bucură de o reputație foarte bună. Ni s-au transmis mulțumiri și aprecieri pentru felul în care românii s-au implicat în gestionarea crizei refugiaților din Ucraina, dar și pentru devotamentul pe care România îl arată față de parteneriatul pe care îl avem cu SUA și NATO. Președintele Klaus Iohannis și premierul Nicolae Ciucă sunt foarte respectați și apreciați în Congresul SUA. 

În cadrul întâlnirilor pe care le-am avut la Washington temele de discuție s-a concentrat, în special, pe situația securității aprovizionării cu energie. Am reamintit determinarea totală a UE de a renunța, cât mai repede posibil, la gazul rusesc, iar parteneriatul dintre SUA – UE pentru livrarea cantităților suplimentare de LNG către Europa reprezintă o parte importantă a soluției.  Pentru asta avem nevoie însă de investiții în terminalele LNG atât în UE, cât și în SUA, contracte pe termen lung, valabile cel puțin 15 – 20 de ani și o cantitate minimă de gaz, care să justifice investițiile de pe ambele continente. 

Am insistat, de asemenea, în cadrul întâlnirilor, pentru o mai strânsă coordonare la nivel politic, întărirea rolului NATO în regiune și accelerarea adoptării TTC, tratatul care va accelera schimburile economice și va rezolva o parte din problemele comune. 

Implementarea Pactului Verde European (Green Deal) și a Fit For 55 și o mai bună coordonare pentru implementarea Acordului de la Paris și lupta împotriva schimbărilor climatice au fost un alte puncte importante pe agenda întâlnirilor", a scris Cristian Buşoi într-o postare pe Facebook.

×
x close