Antena 3 CNN Be EU Comisia Europeană propune eliminarea restricțiilor pentru turiștii non-UE vaccinați împotriva COVID-19

Comisia Europeană propune eliminarea restricțiilor pentru turiștii non-UE vaccinați împotriva COVID-19

Mia Lungu
2 minute de citit Publicat la 15:58 03 Mai 2021 Modificat la 15:58 03 Mai 2021
o_1f4p4u5m8145u7bj1un4qdcpfqb.jpg
Sursa foto: Pixabay

„Aceasta ar putea fi extinsă la vaccinuri care au trecut de procesul de listare al OMS pentru folosirea de urgenţă. În plus, Comisia propune ridicarea pragului referitor la numărul noilor cazuri de COVID-19 folosit pentru a stabili lista ţărilor pentru care pot fi autorizate toate tipurile de călătorii”, se mai arată în declaraţia executivului european, care adaugă că acest lucru ar trebui să ducă la extinderea listei respective.

În prezent, blocul celor 27 de state membre permite cetăţenilor din şapte ţări să vină în vacanţă sau să călătorească din raţiuni neesenţiale în UE.

Pentru a limita riscul "importării" de noi variante de coronavirus, Comisia a oferit totodată o nouă "frână de urgenţă" care ar permite introducerea rapidă a unor restricţii de călătorie pentru ţările în care situaţia epidemiologică se deteriorează sever.

Statele membre ale UE urmează să înceapă marţi discutarea propunerii, fiind nevoie de acordul lor pentru ca măsura să poată fi pusă în aplicare. 

Certificatul verde, votat în Parlamentul European. Urmează negocierile cu statele membre, pentru implementare

Propunerea Comisiei Europene privind certificatul verde a fost votată miercuri în Parlamentul European.

În cursul zilei au fost votate amendamentele la Regulamentul referitor la certificatul de vaccinare, votul pe ansamblul documentului fiind programat miercuri seară.

Votul din Parlamentul European precede dezbaterile cu statele membre pentru implementarea deciziei până în vară.

Certificatul va permite libera circulație fără formalități legate de pandemie pentru cei care sunt vaccinați, au avut boala sau au un test negativ.

Vlad Gheorghe, europarlamentar: Am propus ca infrastructura pentru certificat să fie finanţată din bani europeni

"Urmează ca pe parcursul lunii următoare să se negocieze o variantă finală între Parlament, Consiliul European şi Comisia Europeană astfel încât în luna iunie să-l avem gata. Partea de operabilitate IT este în lucru deja, pentru că atât Comisia, cât şi Parlamentul au solicitat statelor membre să se apuce deja de treabă.

În România, instituțiile de resort, STS, Ministerul Sănătății, lucrează la instituirea unei căi unice de comunicare cu Comisia Europeană, astfel încât atunci când vom avea varianta 100% finală a Regulamentului, să avem şi infrastructura pregătită. 

Pe partea de infrastructură, delegația română propune un amendament făcut de mine, pentru ca toate investițiile în această infrastructură nouă, în aeroporturi, gări şi unde va mai fi nevoie, să fie eligibile şi finanțabile din fonduri europene.

Asta înseamnă că această infrastructură nu va avea impact bugetar, că nu vor fi folosiţi, neapărat, bani din bugetele naționale, ci bani europeni. Infrastructura poate fi atât software, cât şi hardware. La noi, baza de date este administrată de STS şi ideea este să poată fi legată cu infrastructura administrată de Comisia Europeană.

 

×
x close