Antena 3 CNN Be EU Comisia Europeană adoptă măsuri pentru îmbunătățirea drepturilor și o mai bună informare a călătorilor

Comisia Europeană adoptă măsuri pentru îmbunătățirea drepturilor și o mai bună informare a călătorilor

Georgiana Adam
5 minute de citit Publicat la 14:24 29 Noi 2023 Modificat la 14:24 29 Noi 2023
New Project
Comisia Europeană adoptă măsuri pentru îmbunătățirea drepturilor și o mai bună informare a călătorilor Sursa foto: Profimedia Images

Potrivit unui comunicat al CE, noile norme se vor baza pe lecțiile învățate, inclusiv pe experiențele recente ale crizei provocate de pandemia de COVID-19 și ale falimentului grupului de voiaje Thomas Cook în 2019, care au avut un impact major atât asupra călătorilor, cât și asupra pieței călătoriilor.

În special, propunerile vor clarifica normele privind rambursarea atunci când zborurile sau călătoriile multimodale sunt rezervate printr-un intermediar, astfel încât pasagerii să fie mai bine protejați împotriva anulărilor.

"Pasagerii care călătoresc cu avionul, cu trenul, cu vaporul sau cu autobuzul se bucură deja de o protecție recunoscută la nivel mondial prin drepturile pasagerilor din UE. Aceștia au, de exemplu, dreptul la redirecționare, rambursare, despăgubiri și/sau asistență (în funcție de circumstanțe) în cazul în care călătoria este perturbată. Cu toate acestea, persistă unele lacune în normele actuale, în timp ce deficiențele în ceea ce privește punerea în aplicare și asigurarea respectării legislației împiedică pasagerii să beneficieze pe deplin de aceste drepturi. Propunerea de revizuire a regulamentelor privind drepturile pasagerilor abordează aceste probleme prin consolidarea mecanismelor de punere în aplicare și prin introducerea unor norme pentru pasagerii aerieni care și-au rezervat zborurile printr-un intermediar, inclusiv în ceea ce privește rambursarea", arată CE.

Propunerea privind drepturile pasagerilor în contextul călătoriilor multimodale stabilește, de asemenea, pentru prima dată, noi norme de protecție a pasagerilor care utilizează diferite tipuri de transport, cum ar fi autobuzele, trenurile și avioanele, toate în cadrul unei singure călătorii. Pasagerii se vor bucura de drepturi de informare mai bune înainte și în timpul acestor călătorii, inclusiv în ceea ce privește duratele minime de legătură între diferitele servicii de transport. În plus, în cazul în care au cumpărat călătoria multimodală în cadrul unui contract de transport, aceștia vor avea dreptul la asistență din partea transportatorului în cazul pierderii legăturilor.

Se acordă, de asemenea, o atenție deosebită nevoilor pasagerilor cu handicap sau cu mobilitate redusă. Persoanele cu mobilitate redusă care trec de la un mod de transport la altul în timpul călătoriei vor fi asistate la punctele de legătură de către transportatori și operatorii terminalelor atunci când călătoresc în temeiul unui singur contract de transport sau când călătoresc prin noduri multimodale pentru călători.

În cazul în care o companie aeriană obligă un pasager cu handicap sau o persoană cu mobilitate redusă să călătorească însoțit de o persoană, deoarece pasagerul are nevoie de asistență pentru a respecta cerințele de siguranță a aviației (de exemplu, pentru a fixa centura de siguranță), compania aeriană va fi obligată să transporte însoțitorul gratuit și, atunci când este practic, să așeze persoana respectivă lângă pasagerul pe care îl asistă. Acest drept există deja atunci când călătoriți cu trenul, vaporul sau autobuzul/autocarul.

Odată cu revizuirea Directivei din 2015 privind pachetele de servicii de călătorie, protecția călătorilor care achiziționează pachete de servicii va fi mai eficace în viitor, în special în situații de criză. Modificările propuse vor oferi călătorilor drepturi mai puternice și mai clare și vor clarifica obligațiile și responsabilitățile organizatorilor de pachete de servicii de călătorie.

"În ceea ce privește rambursările, există un lanț de furnizori de servicii, organizatori de pachete de servicii și călători. Călătorii vor avea în continuare dreptul la rambursare în termen de 14 de zile. Acest lucru va fi facilitat deoarece organizatorii de pachete, dintre care majoritatea sunt întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri), vor avea dreptul la o rambursare din partea prestatorilor de servicii în termen de 7 de zile. Faptul că aceștia primesc rambursarea în termen de o săptămână le permite, la rândul lor, să își ramburseze clienții în termen de două săptămâni în total. Aconturile efectuate de călători pentru pachete nu pot depăși 25 % din prețul pachetului, cu excepția cazului în care organizatorii se confruntă cu costuri care justifică un acont mai mare, de exemplu, deoarece aceștia trebuie să plătească în avans companiei aeriene prețul integral al biletului. Organizatorii nu pot solicita plata totală mai devreme de 28 de zile înainte de începerea derulării pachetului", transmite Comisia.

Călătorii cărora li se oferă un voucher vor primi informații clare cu privire la faptul că pot solicita rambursarea și vor fi informați cu privire la caracteristicile voucherului înainte de a-l accepta. Aceste vouchere vor fi rambursate automat dacă nu sunt utilizate înainte de sfârșitul perioadei lor de valabilitate. În plus, titlurile valorice și drepturile de rambursare vor fi acoperite de protecția în caz de insolvență.

De asemenea, turiștii vor primi informații clare cu privire la măsura în care o combinație de servicii de călătorie constituie un pachet, cine este răspunzător în caz de probleme, precum și cu privire la drepturile lor în calitate de călători care achiziționează pachete de servicii.

Potrivit Comisiei, revizuirea Regulamentului delegat privind serviciul de informare cu privire la călătoriile multimodale (MMTIS) la nivelul UE va facilita găsirea de către pasageri, prin intermediul serviciilor de informare cu privire la călătorii, a informațiilor în timp real cu privire la diferite moduri de transport și accesul la actualizări în timp real în timpul călătoriei, de exemplu cu privire la întârzieri și anulări. De asemenea, vor fi disponibile noi tipuri de informații, cum ar fi dacă bicicletele pot fi transportate în tren și accesibilitatea, inclusiv pentru călătorii cu handicap sau cu mobilitate redusă.

În conformitate cu Strategia europeană privind datele și sprijinită de programul Europa digitală, inițiativa privind un spațiu european comun al datelor privind mobilitatea (EMDS), adoptată tot miercuri, va facilita accesul, punerea în comun și partajarea datelor din sursele existente și viitoare de date privind transporturile și mobilitatea. Aceasta va permite accesul la date în timp real și partajarea acestora, permițând publicului călător să rămână la curent cu situația transportului și cu condițiile de trafic, permițându-i să își planifice mai bine călătoriile. Aceasta va permite, de asemenea, actorilor publici și privați să dezvolte servicii de transport inovatoare și elaborarea de politici bazate pe date în domeniul transporturilor.

Aproximativ 13 miliarde de pasageri care călătoresc cu avionul, cu trenul, cu autocarul, cu autobuzul sau cu feribotul în fiecare an în UE beneficiază de drepturile pasagerilor din UE și mulți alții utilizează transportul local. Se preconizează că această cifră va ajunge la 15 miliarde până în 2030 și la aproape 20 miliarde până în 2050.

×
Etichete: Comisia Europeana
x close