"A fost un mandat foarte dificil. Primii doi ani ai mandatului meu nu au existat pentru că foarte târziu, pe la începutul pandemiei s-a inventat sistemul comunicării online.
A fost o perioadă foarte interesantă pentru că s-au luat decizii extrem de importante pe această cale. Fiecare stătea acasă, la biroul lui și decidea sorta cetățenilor europeni. Omenirea nu știa ce se întâmpla. Teama de boală și de moarte care ne bântuia pe toți a reușit să creeze o mobilizare specială.
România a avut foarte mare noroc că este stat UE. Gândiți-vă la statele vecine care nu erau în UE și care nu au beneficiat de tot ajutorul de care a beneficiat țara noastră.
Apoi a venit războiul. Când Rusia a invadat Ucraina, eu eram într-o misiune la Istanbul. Toată lumea nu a putut să creadă", a declarat Vlad Nistor europarlamentar.
Dacă ar exista o armată europeană, cine ar acționa mai întâi?
"Se acționează în funcție de provocare, sunt sistații în care NATO acționează. Dacă ar exista această instituție, sigur ar fi reglementări în care armata europeană ar acționa.
Există o situație care a provocat discuția: retragerea din Irak. Exact în acel moment, discuția a fost despre situația în care dacă am fi avut o forță de reacție rapidă europeană, lucrurile nu ar fi mers așa, am fi acționat mult mai eficient și coerent", precizează Vlad Nistor.
Întrebat despre care ar trebui să fie prioritățile, europarlamentarul a pus în cap de listă armata europeană.
"Armata europeană este o chestiune fundamentală, mai ales în condițiile în care în statele vecine se poartă războaie. De asemenea, comisia trebuie să își facă treaba pentru că și comisia europeană este garantul respectării tratatelor.
În cazul aderării României și Bulgariei la Schengen, Comisia nu și-a făcut treaba", mai spune Vlad Nistor.