Antena 3 CNN Be EU Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Bruxelles. Vaccinurile împotriva COVID-19, subiect fierbinte pe agenda Legislativului

Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Bruxelles. Vaccinurile împotriva COVID-19, subiect fierbinte pe agenda Legislativului

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 23:40 20 Ian 2021 Modificat la 23:40 20 Ian 2021
o_1esgqqhbieb0961rqh65c1ke1b.jpg

În această dimineaţă, europarlamentarii au dezbătut situaţia politică din Statele Unite. Uniunea Europeană a urmărit cu deosebită atenţie evoluţiile de peste ocean. Vă reamintesc că printre primii lideri care au condamnat violenţele de acolo au fost cei ai Uniunii Europene.

20 ianuarie 2021 este ziua inaugurării noului preşedinte al Statelor Unite ale Americii.

Ceremonia de învestitură a preşedintelui Joe Biden a decurs fără incidente. Joe Biden şi vicepreşedintele Kamala Harris au depus jurământul în funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte ai Statelor Unite ale Americii

La 1 ianuarie Portugalia a preluat preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Comform cutumei, în prima plenară se prezintă priorităţile şi programul noii preşedinţii. Preşedinţia portugheză se va concentra pe abordarea dimensiunii sociale a pandemiei de COVID-19 şi pe realizarea unei tranziţii climatice şi digitale bazate pe incluziune.

Săptămâna viitoare Parlamentul European lucrează în comisiile de specialitate. Detalii despre subiectele discutate vă aduc miercurea viitoare, la aceeaşi oră, la Be EU Info.

×
x close