Parlamentul European a adoptat de mai multe ori rezoluții prin care arăta că România trebuie să fie parte a spațiului Schengen. Din nou, acest subiect va fi abordat în Parlamentul European, săptămâna viitoare, la Bruxelles.
Toți europarlamentarii români fac front comun pentru a susține această idee. Problema însă e la Consiliu.
”Este o nedreptate majoră făcută României. Suntem lăsați la ușa acestui Schengen, deși îndeplinim toate condițiile din punct de vedere tehnic și sunt doar cinci state care nu fac parte în acest moment din această zonă.
Din când în când, la Consiliu există câte o țară care are interese majore care se opune. Din punctul meu de vedere, deviza UE trebuie să însemne solidaritate”, a zis Tudor Ciuhodaru.