Ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană aduce multiple modificări, inclusiv în structurile europene. Pentru agențiile care își avea sediul în Regatul Unit s-a decis relocarea deja. Astfel, Parisul va fi gazda Autorității Bancare Europene, iar la Amsterdam se mută Agenția Europeană pentru Medicamente. România a intrat și ea în cursa pentru EMA, dar nu a avut câștig de cauză.
Și locurile din Parlamentul European ocupate de britanici trebuie reîmpărțite. Dintr-un total de 751 de europarlamentari, birtanicii aveau 73, însă doar 27 vor fi redistribuite, urmând ca diferența să fie păstrată pentru țările ce vor intra în viitor. Din 2019, România va avea un europarlamentar în plus. Numărul reprezentanților țării noastre în Parlamentul European va ajunge la 33.
”Cred că eu m-aș defini ca un integraționist moderat. Trebuie să se integreze fiecare acolo unde are nevoie, dar nu să facă din asta un scop în sine. Cred că asta e o lini despărțitoare foarte clară. ”, spune Gyorgy Schoplin.