Antena 3 CNN Be EU Be Eu: Cum se pot rezolva problemele la achiziționarea unei mașini second hand. Soluția dată de un europarlamentar român

Be Eu: Cum se pot rezolva problemele la achiziționarea unei mașini second hand. Soluția dată de un europarlamentar român

1 minut de citit Publicat la 10:00 10 Mar 2018 Modificat la 10:00 10 Mar 2018
o_1c87ed9r81vg11bq21sc3qm912748.jpg

Peste un milion de mașini second hand au fost înmatriculate sau reînmatriculate în România în 2017. E un record al tuturor timpurilor pentru țara noatră.

Multe autoturisme au probleme. Vorbim despre kilometrajul dat înapoi sau despre daune neraportate. În funcție de vechime, mașinile mai vechi de patru ani au cele mai mari probleme. În aproape 80% din interogări au apărut date privind daune din trecut sau modificări ale kilometrajului. Situațiile de acest tip se găsesc și în alte state europene. Acesta e motivul pentru care s-au cerut măsuri pentru a se combate fraudele.

Una dintre soluțiile identificate de către un europarlamentar român este o platformă de identificare complexă a autoturismelor, după modelul blegian, care să ofere consumatorilor informații gratuite despre istoricul acestora.

”Trebuie să plecăm de la un context general, de la datele generale. Din statistici, România este cel mai mare importator de mașini second hand. Peste 30% din mașinile din Europa sunt aduse în România. Există probleme cu kilometrajul și în alte țări europene. În Belgia, fiecare autoturism care face ITP are un certificat în care este trecut numărul de kilometri efectuați de autoturism la momentul care a efetuat această inspecție tehnică. Orice vânzător de autoturism second hand are obligația de a prezenta odată cu actele de vânzare și cardpass-ul unde sunt trecute datele cu privire la kilometraj. Dacă îți achiziționezi o mașină din Belgia ai garanția că acești kilometri sunt reali. Această soluție ar trebuie să fie la nivel european”, a declarat Răzvan Popa, europarlamentar. 

×
x close