2018 va fi Anul European al Patrimoniului Cultural.
Patrimoniul cultural include vestigii ale trecutului care îmbracă forme și aspecte variate. Printre acestea se numără monumente, situri, tradiții, cunoștințe și forme de expresie ale creativității umane transmise de la o generație la alta, precum și colecții păstrate și gestionate în muzee, biblioteci și arhive.
Țelul acestei inițiative este de a aduce mai puternic în centrul atenției istoria și valorile europene și de a întări sentimentul existenței unei identități europene. În același timp, inițiativa atrage atenția asupra posibilităților oferite de patrimoniul nostru cultural, precum și asupra provocărilor cu care acesta se confruntă, putând fi enumerate aici impactul trecerii la era digitală, presiunile fizice și de mediu asupra siturilor de patrimoniu și traficul ilicit cu bunuri culturale, potrivit consilium.europa.eu.
Anul European va dispune de un pachet financiar de 8 milioane EUR.
”Am luptat pentru asta și acum îl vom avea. În linii mari, cred că trebuie să apărăm conceptul de democrație culturală în Europa. Nicio cultură nu este superioară alteia. Vrem să încurajăm să înflorească toate culturile. Putem vorbi despre moșteniri culturale în toată Uniunea, vrem să arătăm tuturor care sunt acestea” a explicat Helga Trupel, europarlamentar german, la ”Be EU”.
”Nu însemnă că din cele 8 milioane de de euro statele vor lua o parte. Acesta este el însuși un proiect. Toate țările își vor face un soi de grupuri, în care trebuie să intre toți operatorii responsabili de patrimoniul cultural. Parlamentul European, care de obicei era ținut deoparte, va participa și el în premieră. Parlamentul European nu va impune nimic, statele europene își va face echipele participante, dar obligatoriu cu participarea societății civile. Aceste grupuri vor veni la discuții la Bruxelles. Este vorba despre o etalare, pe ce parte a realizării patrimoniale putem miza. Aceste 8 milioane sunt mult mai multe de fapt. Statele membre, din demnitate, sunt stimulate, ambiția, orgoliul. Și asta se va reflecta și în bani” a precizat europarlamentarul Mircea Diaconu.
Această rubrică este realizată cu sprijinul unui grant acordat de Parlamentul European