Antena 3 CNN Meteo Zona din România unde temperatura resimțită a ajuns la minus 20 de grade Celsius

Zona din România unde temperatura resimțită a ajuns la minus 20 de grade Celsius

Andreea Gelatu
1 minut de citit Publicat la 11:24 26 Noi 2023 Modificat la 11:46 26 Noi 2023

Deosebit de frig a fost duminică dimineață, 26 noiembrie, în mai multe zone din țară. Ziua a început cu temperaturi sub pragul înghețului în cea mai mare parte a țării și cu un record de minus 20 de grade Celsius la Vârful Omu. 

Vârful Omu din Munții Bucegi este vârful muntos clasat al șaselea între vârfurile muntoase din România, situat în Masivul Bucegi, reprezentând cel mai înalt punct al acestui masiv. 

Temperaturi resimțite înregistrate, duminică dimineață, 26 noiembrie 2023  

  • -20 grade Vf Omu
  • -20 grade Țarcu
  • -18 grade Călimani
  • -16 grade Bâlea Lac
  • -16 grade Semenic
  • -10 grade Fundata
  • -10 grade Bisoca
  • -6 grade Galați
  • -6 grade Medgidia
  • -6 grade Tecuci
  • -5 grade Tulcea
  • -5 grade Călărași
  • -5 grade Focșani
  • -4 grade Timișoara
  • -4 grade Oradea
  • -4 grade Suceava
  • -3 grade București

Cod roşu de viscol puternic în mai multe județe din țară

Administrația Națională de Meteorologie a prelungit până duminică, la ora 16.00, avertizarea cod roșu de viscol.

Avertizarea este valabilă în județele Constanța, Tulcea, Galați și Brăila.

Până la ora 16:00 vor fi intensificări puternice ale vântului cu rafale de peste 90-100 km/h, viscol și vizibilitate redusă spre zero.

Drumuri închise în mai multe județe din țară, din cauza viscolului puternic 

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române anunță că sunt închise din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile zeci de drumuri naționale. 

O porțiune a autostrăzii A2 București – Constanța a fost închisă în această dimineață din cauza viscolului puternic.

Totodată, autorităţile au închis drumuri din Brăila, Buzău, Ialomiţa, Constanţa şi Tulcea.

Citește mai multe din Meteo
» Citește mai multe din Meteo
TOP articole