Antena 3 CNN Life Timp liber Zona din România care a fost lăudată de Euronews. Jurnaliștii străini sunt impresionați de ce au găsit acolo

Zona din România care a fost lăudată de Euronews. Jurnaliștii străini sunt impresionați de ce au găsit acolo

Dan Gabor
<1 minut de citit Publicat la 22:45 28 Sep 2020 Modificat la 22:45 28 Sep 2020

"Multe din clădirile şi bisericile locului, vechi de peste 400 de ani, se află pe lista patrimoniului mondial UNESCO. Regiunea îndepărtată din nord-vestul României, Maramureş, are un stil arhitectural unic, cu biserici înalte, în formă de turn şi acoperişuri care împodobesc peisajul. Aceste sate pot părea desprinse din lumea basmelor, dar sunt locuri din viaţa reală“, au evidenţiat jurnaliştii de la Euronews, potrivit clickpentrufemei.ro.

„Descoperiţi bisericile gotice unice din îndepărtata regiune a Maramureşului”, este recomandarea Euronews, care îi îndeamnă pe străini să viziteze acest ţinut desprins din poveste.

Iar turiștii care vizitează Maramureșul au ce vedea aici: Cimitirul Vesel din Săpânţa, Staţiunea balnenară Ocna Şugatag (căutată de turişti datorită proprietăţlor curative ale apei sărate în afecţiunile reumatismale, ginecologice sau dermatologice), Mănăstirea Bârsana, Drumul verde din Maramureş, Turbăria de la Hoteni, Mocăniţa şi Moara din Săcel.

Etichete: Maramureș
Citește mai multe din Timp liber
» Citește mai multe din Timp liber
TOP articole