Ludovic Orban speră că astfel se va deschide calea către dizolvarea Legislativului şi alegerile anticipate, aşa cum a cerut preşedintele Klaus Iohannis.
Luni este ziua cea mare pentru Orban, asta pentru că la ora 16 este plenul reunit, unde se va da votul pentru Guvern, cel mai probabil un vot de respingere, aşa cum vrea premierul.
Liberalii speră că mâine este ziua în care se fac primii paşi concreţi spre ancitipate, asta pentru că sunt deja în cele 60 de zile care curg de la momentul în care au depus în Parlament lista de miniștri şi programul de guvernare, de pe 10 februarie adică.
Pe 9 aprilie, teoretic, ar dori liberalii să fie dizolvat Parlamentul de către Iohannis, asta doar dacă două guverne vor pica consecutiv în Parlament. USR intră în plen şi votează împotrivă, PMP vor merge şi ei în plen.
Şi cel mai probabil se vor abţine de la vot, UDMR ar urma să intre în plen şi să nu voteze, minorităţile ar urma să voteze de partea PNL, iar PNL să voteze împotriva guvernului.
Chiar şi aşa, nu au voturi suficiente, pentru că au nevoie de 233 de voturi la fel ca şi numărul de sedinţă de cvorum. La rândul lor, PSD şi Pro România au împreună 226, fără ALDE.
Ce se întâmplă dacă astăzi nu trece guvernul Orban II