Antena 3 CNN Life Ziua ursului, sau Stretenia, în tradiția populară. De sărbătoarea Întâmpinării Domnului se spune că ursul iese din bârlog şi îşi priveşte umbra

Ziua ursului, sau Stretenia, în tradiția populară. De sărbătoarea Întâmpinării Domnului se spune că ursul iese din bârlog şi îşi priveşte umbra

Mia Lungu
2 minute de citit Publicat la 16:23 02 Feb 2022 Modificat la 16:23 02 Feb 2022

Schimbarea anotimpurilor, indicată de urs prin dispariţie iarna şi apariţie bruscă primăvara,este unul dintre motivele pentru care acesta se numără printre animalele-oracol, de prevedere şi orientare în timp, conform lucrării ''Sărbători şi obiceiuri româneşti'', scrisă de Ion Ghinoiu.

De Ziua ursului, la Stretenie şi de sărbătoarea Întâmpinării Domnului în calendarul creştin, se spune că ursul iese din bârlog şi îşi priveşte umbra. Conform tradiţiei, el îşi priveşte umbra în zăpadă, potrivit Agerpres.

Dacă este frig sau ceaţă şi nu-şi vede umbra, îşi dărâmă bârlogul, trage un joc, merge la râu şi bea o gură de apă şi îşi vede de treburi prin pădure.

Dacă timpul este frumos, cu soare şi îşi vede umbra pe zăpadă, intră din nou în bârlog, pentru că iarna va mai dura 40 de zile.

Se crede că în această zi timpul este favorabil pentru observaţii meteorologice şi astronomice. Agricultorii ştiu cum va fi vremea după comportamentul ursului şi pot face prognoza timpului optim al culturilor de peste an.

Intampinarea Domnului sau Stretenia. Tradiții și obiceiuri în ziua de 2 februarie

În data de 2 februarie se împlinesc 40 de zile de la Nașterea Domnului. În această zi, Maica Domnului împreună cu Iosif, l-au dus pe Hristos la Templu, pentru a fi închinat Domnului. Acolo au fost întâmpinați de Simeon și Ana.

Conform legii iudaice, la 40 de zile de la nașterea copilului de parte bărbătească, mama acestuia trebuia să-l ducă la Templu, spre închinare lui Dumnezeu și cu gândul că din acesta se poate ridică Iisus. Este o tradiție ce își are originea în Vechiul Testament. Începând cu aceste 40 de zile se curată și mama pruncului. Acest lucru se făcea prin jertifierea unui miel ( jertfă că ardere de tot ) și a unui porumbel ( jertfă pentru păcat ). După împlinirea celor 40 de zile, pruncii pot primi botezul Domnului, potrivit traditiisidelicii.ro

Este bine ca mamele ai căror copii sunt bolnavi, să dăruiască ceva de îmbrăcat copiilor săraci

Această zi mai poartă numele de Stretenie sau Ziua Ursului, motiv pentru care în zonele rurale copii sunt unși cu grăsime de urs, pentru a fi la fel de puternici ca aceștia în fața bolilor. Ursul este considerat în tradiția strămoșească ca fiind un animal tămăduitor.

De asemenea, este bine ca azi mamele ai căror copii sunt bolnavi, să dăruiască ceva de îmbrăcat copiilor săraci. Acest lucru aduce bucurie și alungă boala din familiile generoase.

Totodată, copii care erau mai speriați din fire erau afumați cu păr ars de urs, pentru a-și învinge teama.

Citește mai multe din Life
» Citește mai multe din Life
TOP articole