Actori relevanți din domeniu și decidenți din România și Uniunea Europeană au discutat la Bruxelles despre cum se pot dezvolta în ţara noastră domeniul digital și noile tehnologii.
Parlamentul European a găzduit, pentru prima dată, un eveniment dedicat sectorului digital românesc, organizat la inițiativa eurodeputatului Victor Negrescu, cu sprijinul Grupului S&D din Parlamentul European. Ziua Sectorului Digital Românesc (Romanian Digital Day) reprezintă un demers pentru cunoașterea și recunoașterea performanței industriei digitale din România, dar și o oportunitate de a prezenta contribuția românească la dezbaterea europeană aferentă acestui sector, în cadrul unui eveniment la care au participat reprezentanți din partea Comisiei Europene, Parlamentului European, Guvernului României și Parlamentului României, dar și cei mai relevanți actori în domeniul digital din România, reprezentanți ai mediului de afaceri și ai societății civile
În spațiul public se vorbește tot mai mult despre digitalizare, despre cloud, roboți și inteligența artificială. La prima vedere, aceste subiecte par să nu ne afecteze direct, însă la o privire mai atentă vom înţelege că este vorba despre cum va arăta piața muncii şi viaţa noastră peste 5-10 ani, despre schimbările fundamentale prin care vor trece economia şi serviciile publice.
"A digitaliza e una, a transforma digital e alta şi înseamnă o simplificare, o debirocratizare, o modernizare, de fapt, a administraţiei publice româneşti. Soluţia este o abordare integrată. Avem, pe de o parte, servicii publice digitale, cloud-ul guvernamental, platforma de interoperabilitate, a nu mai pune românii pe drumuri, avem o piaţă privată, un mediu privat digitalizat, în zona de IMM-uri în special, trebuie să încurajăm cât mai multe afaceri româneşti să comercializeze produse online, să modernizeze sistemele contabile, partea de administrare internă", a declarat Sebastian Burduja, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării.
"Pornind de la administraţia publică locală, care are nevoie de procese ce pot fi împrumutate din zona privată, continuând cu tot ce înseamnă parte de legislaţie care să simplifice procedurile atât în zona publică, cât şi în zona privată, dar şi cel mai important deziderat al nostru din zona publică, acea legislaţie care să simplifice tot acest proces", a explicat şi Bogdan Ivan, deputat PSD.
Pentru Europa, a devenit crucial să folosească potențialul existent în toate statele membre, precum și instrumentele și mecanismele dedicate digitalizării, într-o manieră eficientă și incluzivă.
"Sunt miliarde de euro disponibile la nivel european pentru sectorul digital. O parte este alocată direct României, vorbim de aproximativ 10 miliarde de euro, dar avem şi fonduri disponibil direct la Bruxelles. Ceea ce ne dorim noi este ca participanţii de la această conferinţă să afle cum pot accesa aceste sume de bani, cum pot influenţa reglementările europene şi cum pot profita de Uniunea Europeană pentru a se dezvolta şi a crea locuri de muncă la noi în ţară", a precizat europarlamentarul PSD Victor Negrescu.
Se estimează că digitalizarea va aduce peste 1 milion de locuri noi de muncă în România până în 2030.
"Prin inovare, prin IT, prin digitalizare, putem să aducem slujbe bine plătite în România şi mai mult decât atât, să facem ce ne dorim cu toţii: să reţinem resursa umană, tinerii, cei care au plecat să vină înapoi în ţară şi să putem avea familiile reîntregite", a declarat Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca.
Potrivit estimărilor făcute de analişti, economia digitală ar putea reprezenta, până la finalul acestui deceniu, cel puțin 20 % din PIB-ul României, aducând un plus de aproximativ 50 de miliarde de euro.