Antena 3 CNN Actualitate Social Ziua îndrăgostiților. Tradiții și obiceiuri de Valentine’s Day. Ce este strict interzis să faci în această zi

Ziua îndrăgostiților. Tradiții și obiceiuri de Valentine’s Day. Ce este strict interzis să faci în această zi

1 minut de citit Publicat la 17:23 12 Feb 2020 Modificat la 17:23 12 Feb 2020

Tradiția sărbătorii de Ziua Îndrăgostiților sau Valentine’s Day este legată de numele Sfântului Valentin, considerat patronul iubirii, al tinerilor și al căsătoriei.

Sfântul Valentin din Terni a fost un medic și preot creștin care îi căsătorea pe tinerii îndrăgostiți. El a încercat să îl convertească la creștinism pe împăratul roman Claudius al II-lea, însă acesta l-a condamnat la moarte. Martirul a fost bătut cu pietre și apoi decapitat, în anul 269.

În timpul petrecut în închisoare s-a îndrăgostit de fiica oarba a judecătorului său, căreia îi trimitea scrisori semnate cu „Al tău, Valentin”, iar după moarte a făcut o minune redându-i vederea.

Așa a ajuns Valentin să fie patronul iubirii, al tinerilor și al căsătoriei, dar și al ciumei, epilepsiei și apicultorilor. Data de 14 februarie a fost aleasă de Papa Gelasius I, în 496, cu scopul de a creștiniza o sărbătoare păgână a fertilității și purificării, numita Lupercalia.

Ziua îndrăgostiților. Tradiții și obiceiuri de Valentine’s Day

În Scoția, de Ziua Îndrăgostiților, se organizează un festival. La acesta trebuie să participe un număr egal de femei și bărbați, iar fiecare își scrie numele pe un bilețel. Acestea sunt puse ulterior în două pălării – una pentru bărbați și una pentru femei. Fiecare femeie extrage un bilețel cu numele unui bărbat și invers. Ulterior, aceștia formează perechi și schimbă cadouri.

În Vietnam, de Valentines Day, cuplurile se îmbracă în aceeași culoare.

În Japonia, Ziua Îndrăgostiților se sărbătorește atât pe 14 februarie cât și pe 14 martie. Pe 14 februarie, femeile sunt cele care oferă bărbaților ciocolată neagră și cadouri. În martie, bărbații întorc favorul, oferindu-le iubitelor ciocolată albă. Din acest motiv, ziua de 14 martie este numită și Ziua Albă.

În Slovenia, de Sfântul Valentin, oamenii muncesc câmpul. Considerat unul din sfinții primăverii, acesta ajută la creșterea florilor și a plantelor. Pentru sloveni, 14 februarie este ziua în care natura începe să se trezească la viață. În această țară, dragostea este sărbătorită pe 12 martie, de Sfântul Gregory.

În Spania, numai persoanele dintr-un cuplu celebrează Valentines Day. Prietenii și familia nu sunt incluși în tradiții.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole